Emil Boc și Elena Udrea au inaugurat Salina de la Turda

Premierul Emil Boc și ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, au inaugurat, astăzi, Salina de la Turda. Ei au tăiat panglica inaugurală, după care au vizitat salina, care a fost modernizată cu fonduri de la Uniunea Europeană, investiția totală ridicându-se la peste cinci milioane de euro. Boc și Udrea au vizitat baza de tratament a salinei, zona cu debarcader, au testat un teren de bowling și au ținut discursuri într-un amfiteatru cu 200 de locuri. De asemenea, ei au asistat la un spectacol folcoric susținut de copii îmbrăcați în costume populare.
Complexul balnear cuprinde o sală de tratament și recuperare, terenuri de minigolf și badminton, bowling, tenis de masă, mese de biliard, un debarcader și o biserică.
Mâine, premierul Emil Boc se va întâlni, la sediul Guvernului, cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, pentru o discuție privind evaluarea acordului stand-by. Delegația FMI se află în țara noastră în perioada 20-27 ianuarie, pentru a revizui acordul stand-by, în vederea eliberării a două tranșe de împrumut, în valoare cumulată de 2,3 miliarde de euro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




