Elon Musk șochează – „Este ultima lumină de speranță a acestei țări”
Elon Musk șochează – „Este ultima lumină de speranță a acestei țări”…
Într-un editorial publicat sâmbătă în Welt am Sonntag, ediţia duminicală a Die Welt, Elon Musk îşi reafirmă şi justifică susţinerea Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta). Publicarea editorialului a antrenat demisia unui redactor-şef al ziarului conservator german şi un scandal în Germania, relatează AFP.
„Azi (sâmbătă), un text al lui Elon Musk a apărut în Welt am Sonntag. Ieri (vineri), mi-am prezentat demisia după tipărire“, a anunţat pe X, platforma deţinută de miliardar, Eva Marie Kogel, însărcinată cu conţinuturi editoriale.
Elon Musk reafirmă în editorial că „(Partidul) Alternativa pentru Germania este ultima lumină de speranţă a acesti ţări”, care se află, în opinia sa, „pe marginea prăbuşirii economice şi culturale”.
Apropiatul preşedintelui ales Donald Trump laudă „politica imigraţiei controlate” a partidului de extremă dreapta, obiectivele economice de „reducerea impozitelor” ale acestuia sau de „dereglementare a pieţei”, transmite news.ro.
Clasificarea AfD ca fiind un partid de extremă dreapta „este în mod clar falsă”, scrie Elon Musk, susținând că şefa acestuia, Alice Weidel, „are o parteneră de acelaşi sex, originară din Sri Lanka”.
Cel mai bogat om din lume este contrazis, în editorial, de Noul redactor-şef al Die Welt, Jan Philipp Burgard, îl contrazice. Potrivit acestuia din urmă, „chiar şi un geniu se poate înşela”.
AfD „este un pericol la adresa valorilor şi economiei noastre”, susţine jurnalistul, care aminteşte că alt lider al partidului, Björn Höcke, „a fost condamnat în mai multe rânduri pentru că a folosit un slogan nazist interzis”.
Acest editorial încrucişat apare după ce Elon Musk a publicat, la 20 decembrie, un mesaj pe X în care scria că „numai AfD” poate „salva Germania”.
„Noi nu trebuie să-i permitem lui Elon Musk din această lume, statului chinez sau fabricilor ruseşti de troli să ne submineze democraţia în Europa”, denunţă directorul campaniei Verzilor, Andreas Audretsch, citat de observatornews.ro.
Asociaţia Jurnaliştilor Germani (DJV) a protestat, la rândul său, faţă de „publicitatea electorală” permisă de către redacţia Die Welt.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
După cum am zis și ați cenzurat, germania corcita sa ne pune n dos
Frițălăii sunt pe topogan dar încă nu realizează. Fără materiile prime, gazul și combustibilii foarte ieftine de la mujici sunt o istorie urât mirositoare. De ceva ani au parte de o dezindustrializare accelerată care le va pune capac. Nu le… Citeşte mai mult »