Elena Udrea va iniţia un proiect de lege prin care să fie prevenită supraaglomerarea închisorilor
Deputatul Elena Udrea a declarat, astăzi, la Palatul Parlamentului, după o dezbatere pe tema condiţiilor din penitenciare, că va iniţia în perioada următoare un proiect de lege prin care să fie prevenită supraaglomerarea închisorilor, informează Agenţia Mediafax. Iniţiativa legislativă va viza aspecte diverse „de la modul în care se ajunge acolo, mult prea uşor” până la „modalitatea în care cei care se află deja acolo şi care îndeplinesc anumite condiţii legate de gravitatea faptei sau de comportamentul pe care l-au avut până acum în penitenciar să poată să fie eliberaţi înainte de termen”. Elena Udrea consideră că ar trebui instituită o practică în care pedepsele „cu executarea în penitenciar să fie de natură excepţională” şi doar atunci când nu există altă variantă. În acest context, deputatul şi-a amintit de condiţiile pe care le-a îndurat în închisoare. Sentimentul cel mai acut pe care l-a trăit atunci a fost acela de „îngrădire a libertăţii de mişcare”.
Citiţi şi:
Condițiile care o așteaptă pe Elena Udrea la ÎNCHISOARE: WC turcesc…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.