Politic

Elena Lasconi vrea să desființeze consiliile județene și inspectoratele școlare

Elena Lasconi vrea să desființeze consiliile județene și inspectoratele școlare, precum și administrațiile locale din comunele sub 2.000 de locuitori.

Șefa USR a intrat puternic în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

Elena Lasconi vrea să desființeze consiliile județene și inspectoratele școlare

„Reforma în administraţie sau desfiinţarea consiliilor judeţene – şi asta se va întâmpla, dacă eu voi ajunge preşedinte, asta se va întâmpla – oamenii care lucrează în consiliile judeţene nu vor rămâne pe drumuri, pentru că este mare nevoie de specialişti în foarte multe primării. Primăriile nu sunt supra-dimensionate, sunt supra-dimensionate cele de la centru, toate instituţiile de la centru, nu primăriile. Ele trebuie desfiinţate, consiliile judeţene, de asemenea, comasate comunele care au sub 2.000 de locuitori, reprezintă 27-28% din România”, a decarat Elena Lasconi.

Primărița din Câmpulung Muscel a mai spus că ar desfiinţa, de asemenea, inspectoratele școlare, „care sunt pur politizate şi care nu fac absolut nimic”.

Ea a precizat că în centrul sistemului de educaţie trebuie pus copilul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
5 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Român
1 luna în urmă

Și să promovezi deviații tăi poponauti?
Ipocrită ce ești.

Român
1 luna în urmă

Aoleu….. câți proști o vor vota și pe asta….asta e nivelul de inteligenta, se vede de 34 de ani cum votează românii…. Vai de voi…. psd pnl usr udmr, javrele Europei.Slugarnici și sugători la ordinele Vestului, toți produsul aceluiași FSN… Citeşte mai mult »

Ultima modificare a 1 luna în urmă de către Român
jonelul
1 luna în urmă

Este corect insa ca aceste consilii judetene sunt intesate de oameni fara nici un fel de expertiza, numiti la ordin politic, ahtiati dupa bani, avantaje si functii ! Aici Lasconi a marcat un punct valoros.

Barbu Gh.
Răspunde la  jonelul
1 luna în urmă

De ce nu a ,,punctat” când a fost plusereaua la putere? În campanie toți spun că vor, că vor face ..

Barbu Gh.
1 luna în urmă

Ideea nu e rea doar că nu o credem. Ce a făcut plusereaua cînd a fost la putere?

Back to top button