Elena Lasconi și George Simion, față în față la Micutzu
Elena Lasconi și George Simion, față în față la Micutzu
Elena Lasconi, președinta USR, și George Simion, liderul AUR, cei doi candidați care, conform sondajelor, sunt umăr la umăr pentru turul al doliea al alegerilor prezidențiale, au participat, joi, la dezbaterea electorală organizată de Cosmin „Micutzu” Nedelcu, în podcastul său de pe YouTube.
O întrebare adresată candidaților a fost următoarea: „Leadearshipul presupune mai mult decât deciziile politice. Care a fost cel mai dificil moment pe care l-ați trăit?”
Elena Lasconi a precizat că cel mai greu moment a fost cel în care a luat decizia să divorțeze și să înceapă o nouă viață.
„Cred că campania asta electroală e o cumpănă, dar cred că e o cumpănă pentru toți românii, acum, după 35 de ani. Cred că cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot, aveam un apartament, și să îmi iau fetița și să plec și să încep o nouă viață fără compromisuri, cu capul sus. Am muncit, am luat fata, am reușit să îmi construiesc o carieră, zi de zi, și mă bucur că astăzi am ajuns aici. Toată viața mea am lucrat pentru oameni, am fost aproape de oameni și sunt mândră de copilul meu și de tot ce a realizat în viață, așa cum face, poate, fiecare dintre voi, cu credit, cu multă muncă.
Am arătat că pot să fac performanță, aproape toată viața am fost subestimată, chiar și atunci când m-am dus să candidez pentru primărie și am arătat că sunt unul dintre cei mai performanți primari din România, și mă mândesc cu asta. Și, de asemenea, lucrul pe care l-am făcut și de care sunt tare mândră este că în doar 4 ani am reușit să unesc o comunitate. Cred că suntem într-un moment în care suntem atât de dezbinați și folosim atât de multă ură peste tot, și pe rețelele sociale, și în viața de zi cu zi încât trebuie să spunem gata, destul. Hai să mergem și cu pozitiv, se poate, eu am reușit, de asta m-au votat 70% din oameni”, a spus Elena Lasconi.
Simion a spus că el a avut mai multe momente de cumpănă.
„Am avut mai multe momente de cumpănă. Ce am învățat din unele derapaje pe care le-am avut în spațiul public de când am intrat în politică este să încerc să îmi mențin calmul și să îl ascult pe celălalt. Am avut-o pe doamna Șoșoacă care ne întrerupea acțiunea pe care o derulam în acel moment, am avut un derapaj regretabil. În timp, am învățat să îmi temperez nervii, ceea ce ar trebui să învățăm cu toții și sper să fiu, din acest punct de vedere, un om care știe să fie calm și să ia decizii nu la cald, nu în momentul în care te superi sau afli ceva, ci după un moment de reflecție”, a răspuns Simion.
Dezbaterea s-a încheiat după aproape trei ore.
Sursa foto: Captura video Youtube
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.