Elena Lasconi îl avertizează pe Bolojan

Elena Lasconi îl avertizează pe Bolojan
Primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, trage un semnal de alarmă asupra măsurilor de austeritate anunţate de Guvern. Ea susţine că reducerea investiţiilor ar putea afecta grav dezvoltarea comunităţilor şi atrage atenţia premierului Ilie Bolojan că acţiunile sale riscă să blocheze proiecte esenţiale pentru oameni. Într-o postare pe Facebook, duminică seară, Elena Lasconi a transmis că una dintre cele mai mari greşeli într-o societate capitalistă este tăierea investiţiilor.
„Grijă mare cu măsurile de austeritate pe care le luaţi din disperarea de a scădea deficitul! Cea mai mare greşeală într-o societate capitalistă este să tai investiţiile. Cea mai mare. Vă atrag atenţia că la Câmpulung am cheltuit puţinii bani din buget pentru documentaţii, pentru a atrage fonduri europene. De cinci ani muncim pe brânci pentru a transforma proiectele în realitate. Vorbesc despre peste 30 de investiţii”, a scris primarul.
Ea i-a amintit premierului experienţa sa din perioada în care era primar la Oradea şi l-a întrebat:
„Mă întreb ce aţi fi făcut dacă vreunul dintre prim-miniştrii, din perioada în care aţi fost primar, v-ar fi comunicat printr-o ordonanţă, din pix, că nu veţi mai continua proiectele pe fonduri europene?”.
Lasconi a dat ca exemplu blocajele din Câmpulung, unde două proiecte importante sunt în impas: construirea primei creşe din municipiu şi modernizarea pieţei centrale agroalimentare.
„Proiectul pieţei a fost blocat politic vreme de zece ani. După zece ani m-am luptat să îl deblochez, am participat la toate şedinţele tehnice de la Ministerul Dezvoltării, am lucrat aproape doi ani la avizele pentru autorizaţia de construire. CNI a organizat licitaţia şi din păcate a câştigat o firmă extrem de neserioasă care nu a făcut nimic. Ar trebui reluată licitaţia, dar aţi distrus această posibilitate tot printr-o ordonanţă. După 15 ani credeam că blestemul pieţei se va sfârşi. Nu ai cum să blochezi un proiect extrem de urgent pentru o comunitate. Toţi producătorii stau în frig şi în ploaie pentru că noi ne-am făcut datoria şi am demolat piaţa”, a scris Lasconi.
Elena Lasconi şi-a încheiat mesajul cu un apel direct către premierul Ilie Bolojan:
„Domnule Bolojan, apelez la raţiune, la omul care ştiu că sunteţi: acţiunile dumneavoastră de acum pot schimba în rău România următoarelor decenii! Analizaţi situaţia din fiecare UAT. Nu matematic! Analizaţi-o în funcţie de nevoile comunităţilor şi nu renunţaţi la investiţii”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

