Politic

Elena Băsescu a vorbit în Parlamentul European despre Nabucco

  • article_245759_1.jpg
 

Europarlamentarul PD-L Elena Băsescu a vorbit în Parlamentul European despre proiectul Nabucco, prioritățile președinției spaniole, Republica Moldova  sau despre axa Rin-Main-Dunăre. În această săptămână, EBA a semnat două rezoluții legate de noua strategie pe Dunăre și de prioritățile președinției spaniole, prezentându-și și argumentele în plen.  „Doresc să precizez că am făcut parte din delegația AFET care a pregătit la Madrid, în octombrie 2009, prioritățile Președinției spaniole. Cunoscând aceste obiective, am remarcat puncte comune cu cele ale României.(…) Firmele românești vor avea oportunitatea de a reveni pe piețele din zona mediteraneană (în țări precum Algeria, Turcia, Siria și Egipt). Obiectivul comun major este asigurarea securității energetice a Uniunii Europene, România având în acest sens pe agendă: Nabucco, conducta petrolieră paneuropeană Constanta – Trieste, interconectarea cu rețelele de gaz ale statelor vecine: România – Ungaria (Arad – Szeget), România-Bulgaria (Giurgiu-Ruse), Isaccea și Negru Vodă”, a declarat Elena Băsescu, citată de site-ul oficial al PE.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google