eFuncţionar+, un alt fel de funcţionar la Primăria BRAŞOV
Primăria Braşov doreşte simplificarea procedurilor pentru reducerea birocraţiei în relaţia cu cetăţenii la nivel local, precum şi creşterea eficienţei administrative a instituţiei, prin implementarea unor sisteme informatice inovative – ca măsuri de simplificare a furnizării serviciilor către cetăţeni şi mediul de afaceri.
Astfel, până în anul 2021, municipalitatea va pune în aplicare proiectul „eFunctionar+”, realizat în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de peste 2,8 milioane de lei.
În acest scop, printre alte echipamente, va fi achiziţionat şi un terminal interactiv pentru servicii electronice si management documente. Acesta va avea ecran tactil şi tastatura antivandal. Aparatul va permite apelarea serviciilor electronice programate, având cititor de carte de identitate, inscriptor şi cititor de coduri de bare, POS pentru realizarea plăţilor electronice, preluarea şi scanarea automată a documentelor de la utilizator, precum şi eliberarea unor documente tipărite şi ştampilate.
Practic, prin acest proiect, vor fi diversificate serviciile online puse la dispoziţia cetăţenilor pe portalul Primăriei Braşov, prin proiectul deja în derulare.
„Acest aparat va prelua solicitări şi va putea scana documente, eliberând acte printate, inclusiv ştampilate. Acest terminal interactiv va permite, de asemenea, efectuarea unor plăţi electronice, cu cardul, pentru unele taxe, de exemplu. Dacă acest aparat îşi va dovedi eficienţa, şi noi credem că aşa va fi, vom achiziţiona şi altele, pentu a fi amplasate în cartiere, facilitând astfel accesul cetăţenilor la serviciile noastre”, a precizat Gabriela Vlad, director executiv la Direcţia Tehnologii Informaționale şi Servicii Electronice din cadrul Primăriei Municipiului Braşov.
Pentru implementarea cu succes a programului „eFuncţionar+” va fi nevoie ca 260 de persoane să fie instruite, pentru procesarea cererilor în format electronic și pentru utilizarea și administrarea sistemelor informatice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.