Politic

Efort comun pentru Aeroportul Internațional Brașov

 

Proiectul Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav este tot mai aproape de a deveni realitate, un argument în plus reprezentându-l faptul că forțele politice importante de la nivelul județului au înțeles, în fine, să facă demersuri în acest sens. Astfel, eforturilor din ultimii doi ani ale Consiliului Județean Brașov, condus de Adrian Veștea, privind alocări mari de fonduri (130 de milioane de lei până acum, urmând ca în acest an bugetul pentru aeroport să fie de circa 150 de milioane de lei), întocmiri de documentații, obținere de avize, lansare de licitații, efectuări ale unor lucrări, li se adaugă, în ultima perioadă, acțiuni ale reprezentanților organizațiilor județene Brașov ale PSD și UDMR. Astfel, așa cum am mai informat, parlamentari ai acestora au depus un amendament la proiectul Legii bugetului de stat, prin care se alocă 13 milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Amendamentul a fost acceptat în comisii, urmând, cel mai probabil, să rămână și după votul final al Parlamentului pe buget.

Un alt fapt notabil, despre care Transilvania Expres a scris acum câteva zile: președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, care este și președintele UDMR Covasna, împreună cu primarul municipiului Sf. Gheorghe, Antal Arpad, au  ținut să-și onoreze angajamentul de a sprijini proiectul aeroportului, făcând demersuri și reușind ca în proiectul de buget județului Covasna să-i fie alocați 10 milioane de lei cu destinație expresă: „pentru finanțarea lucrărilor la Aeroportul Internațional Brașov”. De altfel, Tamas Sandor declara la începutul acestei luni: „Într-o întâlnire cu președintele UDMR, dl. Kelemen Hunor, am cerut ca atunci când se așază la tratative cu Guvernul României pentru proiectul bugetului de stat pe 2019, să aibă în vedere și finanțarea Aeroportului Brașov, care este și problema județului Covasna și a întregului Ținut Secuiesc”. Alocarea acestei sume este certă, având în vedere negocierile politice PSD-UDMR pentru votarea în Parlament a Legii bugetului de stat pe 2019.

Aceste eforturi convergente sunt lăudabile și denotă faptul că, iată, este posibil ca partidele politice să treacă peste ceea ce le desparte (adversități, interese politice etc.) și să acționeze pentru materializarea unui mare proiect comunitar, în beneficiul cetățenilor și mediului de afaceri din această zonă. Și, așa cum le criticăm atunci când este cazul, le evidențiem în mod pozitiv prestația atunci când merită. Firește, dacă aceste partide înțelegeau mai demult să tragă, cum se spune, la aceeași căruță atunci când sunt în joc interese majore ale comunității brașovene (și nu este vorba aici doar de bani), la această oră vorbeam probabil despre programul zborurilor de la Aeroportul Internațional Brașov. Totuși, mai bine mai târziu decât niciodată. Și sperăm ca această abordare să continue și pentru aeroport, și pentru alte proiecte prioritare pentru comunitatea noastră.     


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button