EDITORIAL. „Cineva de la partid”
„Nu mi-am luat cu mine decât programul de guvernare. Trebuie să dăm drumul la şapte ordonanţe. Sper să termin foarte repede cu formalităţile şi pe urmă intru în pâine. Prioritatea zero e bugetul, trebuie să dăm ordonanţe de creştere a pensiilor şi salariilor. Sunt şapte ordonanţe de urgenţă, vă va anunţa cineva de la partid”, a declarat apriga, până mai ieri, Lia Olguţa Vasilescu, la intrarea în sediul Ministerului Muncii, pe care îl va conduce ca membru în Cabinetul Dragnea… pardon, Grindeanu. Anterior, la audierea sa în comisiile parlamentare de muncă ale Senatului și Camerei Deputaților, doamna nu s-a remarcat decât prin invariabile trimiteri la „programul de guvernare”, în locul unor răspunsuri concrete. Bine, totuși, că n-a dat-o în „grădina Maicii Domnului”, ca altă ministresă… Dar asta a fost în nota generală a acestei garnituri de miniștri, oameni care au dat senzația că au fost strânși în grabă, fiecare de pe unde avea alte treburi, și împinși la audierile parlamentare, fiind luați pe nepregătite, ca din oală. Cum spunea cineva, dacă aceste persoane s-ar fi prezentat la interviuri de angajare în companii private și ar fi avut aceeași prestație, ar fi fost poftite mai mult sau mai puțin politicos afară, eventual cu mesajul consolator „vă mai căutăm noi, dacă o mai fi cazul”… În schimb, pentru a face parte din Guvern, adică din instituția ce administrează o țară, n-au avut nici o problemă în a fi acceptați. Firește, asta nu-i o noutate, am mai asistat la așa ceva, și din partea unor așa-ziși tehnocrați, și din partea unor politicieni, indiferent de coloratură; dar acum, la câte a promis PSD că dă, parcă era de așteptat altceva. Sau, mai știi, ăsta-i chiar un Guvern așa, să treacă timpul până se anulează legea aceea care interzice unui condamnat penal să ocupe funcția de premier…
Să revin, însă, la declarația d-nei Vasilescu pe care am citat-o. Vasăzică „sunt șapte ordonanțe de urgență”, dar nu dânsa, ministru al Muncii, este cea îndreptățită să ni le dezvăluie, ci… un anonim! Adică „cineva de la partid”. Cine, oare? Portarul? Femeia de serviciu? Purtătorul de cuvânt al PSD? Dl. Dragnea însuși, care ne-a și spus că e singurul care știe din scoartă-n scoarță programul de guvernare? Păi, atunci, d-na Vasilescu ce este? O simplă marionetă? Iar Guvernul s-o fi mutat cu sediul din Palatul Victoriei în Șoseaua Kiseleff nr. 10 și nu mai e al României, ci exclusiv al Partidului Social-Democrat?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.