Politic

Edilii PD-L reclamă că președintele CJ le-a blocat banii alocați de Guvern pentru investiții

Cei în cauză spun că sumele au ajuns la Trezorerie din luna martie, dar nu le-au fost repartizate nici până acum

  • article_253258_1.jpg
 

În timp ce edilii PNL și PSD protestau în fața Prefecturii fără autorizație din partea Primăriei Brașov, la sediul PD-L Brașov a avut o reuniune a primarilor democrat-liberali, care, la rândul lor, sunt afectați de faptul că nu le-a fost alocat nici un ban de la bugetul județean.

Primarii au arătat faptul că au mari probleme la partea de finanțare pe HG nr. 577/1997 privind susținerea financiară a unor lucrări de investiții cu bani de la Guvern, deoarece conducerea CJ Brașov a blocat sumele ajunse în Trezorerie încă din luna martie, dispunând de acestea la bunul plac.
„Avem alocate aproximativ 400.000 de lei, pentru lucrări recepționate în noiembrie anul trecut și pe care nu le-am putut plăti nici pînă acum. Banii au venit la Trezorerie, dar fie sunt alocați în altă parte, fie sunt blocați. Avem nevoie de o simplă semnătură, de la ordonatorul principal de credite, respectiv președintele Consiliului Județean Brașov, pentru a putea face plățile. Aceste sume n-au legătură cu banii pe care ar fi trebuit să-i primim pentru echilibrarea bugetului și pe care noi, ca primărie PD-L, nu i-am primit în 2010. Și nu numai că nu ne-au fost alocați anul acesta, dar nici în 2008 și nici în 2009 n-am primit nici măcar bugetul inițial, alocat la începutul anului. Nu știu de ce nu sunt deblocați acești bani, am înțeles că… nu e timp. Deci, pentru administrarea problemelor prioritare ale comunelor din județ nu e timp. Mai avem probleme mari și cu certificatele de urbanism, care ne trebuie pentru obținerea autorizațiilor de construcție sau pentru depuneri de proiecte care pot aduce sume nerambursabile. Avem două proiecte care acum sunt blocate și care urmăresc refacerea infrastructurii de drumuri, sau crearea de surse alternative de energie”, a argumentat primarul din Crizbav, Sorin Balași.

„Se blochează și firme, și primării!”
Liderul PD-L Brașov, primarul George Scripcaru, a spus că în privința sumelor primite de la Guvern „este un abuz ceea ce se întâmplă, pentru că aceste sume nu pot fi direcționate în altă parte, ele fiind destinate strict acoperirii lucrărilor executate anul trecut în contul creditelor de angajament, în baza unei liste stabilite împreună cu Consiliul Județean. Este un blocaj care afectează și primăriile, și firmele care au de plătit TVA, impozite, taxe, furnizori sau salarii, și este de neînțeles cum președintele CJ blochează și firme, și primării”.
Sursa citată a mai spus că banii sunt blocați din dispoziția președintelui Consiliului Județean și le-a cerut primarilor care au de plătit lucrări executate și care ar fi trebuit decontate în acest an să sesizeze Prefectura, pentru ca aceasta să ia măsurile necesare.

Conducerea CJ, invitată la discuții
Prim-vicepreședintele filialei PD-L, Dragoș David, a ținut să precizeze că, la cererea primarilor și a consilierilor județeni democrat-liberali, a făcut o cerere către Primăria Brașov pentru a aproba manifestația programată ieri împotriva conducerii CJ și a consilierilor PNL-PSD-UDMR, „care au decis să nu aloce fonduri către primăriile PD-L”.
David a spus că, în condițiile în care Comisia de ordine publică din Primărie a interzis manifestația, „noi am respectat acestă decizie și continuăm să respectăm legea, mai ales că există și un proces în derulare și nu am vrut să punem presiune pe actul de justiție. Pentru rezolvarea situației, vom urma soluțiile legale, încercând inclusiv să ne așezăm la masa discuțiilor cu conducerea administrației județene.  Sperăm ca, totuși, să nu facă abuz de putere și să respecte legea, iar dacă nu vor respecta legea, vom face plângeri penale în acest sens. Au la dispoziție întreaga săptămână viitoare și ce a mai rămas din acestă săptămînă pentru a ne dovedi că nu doresc să facă abuz de putere și că doresc să cădem de acord și să ne înțelegem”.
Încercările de a-l contacta în cursul zilei de ieri pe președintele CJ, Aristotel Căncescu, au eșuat, acesta nefiind de găsit pe telefonul mobil.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google