ECONOMIE LA BUGET. Ministrul de Finanțe vrea să limiteze călătoriile gratuite pentru studenți

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat, astăzi, că Guvernul va adopta un act normativ prin care va limita numărul de călătorii gratuite cu trenul pentru studenţi. El propune ca limita de vârstă a studenţilor pentru a beneficia de gratuitate să fie de 26 de ani. Nici situația la învățătură nu va fi omisă la acordarea viitoarelor beneficii pe transportul CFR.
„Propunerea este legată de ceea ce am aplicat şi anul trecut, în zonă studenţilor, ca şi gratuitate pe calea ferată. Inspirându-ne şi din alte zone ale Europei, va fi şi o discuţie înainte de a lua o decizie în acest sens, cu toate structurile reprezentative din partea studenţilor. Putem discută limitarea numărului de călătorii în fiecare an şi alte categorii de români pentru care să se aplice aceste gratuităţi. Un număr limitat de călătorii. De asemenea vârsta până la care să se aloce această gratuitate pe calea ferată, aceea de 26 de ani. De asemenea, putem să îl corelăm şi de situaţia la învăţătură în universităţi sau facultăţi, să nu avem studenţi repetenţi sau restanţe”, a declarat Eugen Teodorovici.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

