Dumitru Coarnă riscă excluderea din PSD
Deputatul PSD Dumitru Coarnă a reacționat după ce președintele partidului, Marcel Ciolacu, a anunțat că îl va exclude în urma discuțiilor fără aprobare cu reprezentanții Ambasadei Rusiei la București.
„Voi propune excluderea domnului deputat Dumitru Coarnă din Partidul Social Democrat, în prima ședință a conducerii partidului. Acțiunile domnului Coarnă sunt total contrare viziunii PSD despre democrație, libertate și drepturile fundamentale.
PSD este un partid pro-european, care a avut un rol decisiv în aderarea României la Uniunea Europeană și NATO și care condamnă ferm agresiunea armată a Ucrainei de către Federația Rusă”, a scris Marcel Ciolacu, astăzi, pe Facebook.
„Avem un memoriu înaintat către opt ambasade. Am vrut să discutăm diplomatic, nu ne dorim război. Nu e unul singur. Suntan un grup de 4 parlamentului. E o discuție mai veche. Când a izbucnit războiul, am făcut public că vrem să rămânem neutri, să nu ne implicăm militar, să nu ne trimitem copiii la război. Ce vreau să le spun rușilor, le spun tuturor. Ca să analizăm trebuie să vorbești cu ambele părți. Noi milităm pentru pace. Noi am mers pe logica oficialilor NATO. Noi nu mai avem drept la inițiativă parlamentară? Nu e nimic împotrivă. Dacă acesta e motiv să mă excludă, primesc cu drag sancțiunea. Nu am făcut nimic împotriva legii, sunt doar discuții mediatice și atât. Eu m-am dus în nume personal, dacă vreți să vă spun așa. Eu încă mai cred în democrație. Era o idee să se negocieze pacea la București, puteam pune la dispoziție Casa Poporului. Doamna Șoșoacă l-a redactat, noi, ceilalți, ne-am dat OK-ul“, a spus Dumitru Coarnă, la B1 TV.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.