Două referendumuri
Până la acel inutil, de fapt, dar manipulatoriu referendum pentru „redefinirea familiei”, Liviu Dragnea are de trecut alt „referendum”, care-l vizează direct: cel al baronilor locali împotriva sa.
Întâi, să explic puțin de ce am calificat așa referendumul cu familia. Este inutil, din moment ce Codul civil prevede deja, la articolul 259, că o căsătorie este o uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii. Iar la alineatul următor al aceluiași articol se întărește ideea, deși eu, unul, nu cred că mai era necesar: „Bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie”. În plus, Curtea Constituțională a decis deja de-acum doi ani (Decizia 580/2016) că în actuala Constituție, prin sintagma „soți” care se pot căsători se înțelege „un bărbat și o femeie”. Ce nevoie mai era de acest referendum, atunci? Și ce nevoie era să cheltuiască Guvernul 163 de milioane de lei? Chiar îi prisoseau acești bani, când știm cu toții că se împrumută pe rupte la cele mai mari dobânzi din Europa? Avem, oare, prea multe spitale și școli de stat în condiții excelente? Avem prea mulți kilometri de autostradă?
Referendumul la care s-a lipit PSD este, cum spuneam, și manipulatoriu. Abate atenția, schimbă agenda publică. Foarte mulți români îi blamau, la unison, pe Dragnea, pe Dăncilă, pe Carmen Dan și se poziționau net și public împotriva PSD. Acum, unii dintre acești oameni se contrazic sau chiar ajung să se certe cu alții, din aceeași mulțime, pe tema referendumului și familiei „tradiționale”. Cum ar spune consultanții d-lui Dragnea (altfel familist tradițional până-n măduva oaselor…), punct ochit, punct lovit.
Revenind la celălalt „referendum”, respectiv ședința mai-marilor PSD, convocată de Liviu Dragnea mâine, la 12.30 trecute fix, este posibil să-și salveze, măcar pentru o vreme, scaunul de președinte. Dar dacă se va întâmpla așa, va fi cu prețul unor negocieri disperate, soldate cu dureroase cedări din partea sa. Baronii locali au câștigat deja. Iar dacă vor decide să-l mai țină o vreme pe Liviu Dragnea în chip de fantoșă, la fereastra partidului, n-o vor face decât pentru a-și îndeplini obiectivele – amnistie și grațiere, schimbarea legilor justiției, legislația privind incompatibilitățile și conflictul de interese, reconfigurarea polilor de putere în partid, funcții pentru oamenii lor, alocarea în zonele lor a cât mai multor bani (pentru „mari proiecte de infrastructură”, în limbajul deja celebrei scrisori). Apoi, Liviu Dragnea va achita decontul, împreună cu cei care îi vor mai fi alături în acel moment. În această variantă, baronii social-democrați au a răspunde unei întrebări: cât de jos poate aluneca partidul până atunci, ca intenție de vot? Asta, firește, dacă nu și-au asumat deja acest risc…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.