„Donează sânge! Fii erou!”

Studenții la Medicină din șase centre, printre care și Brașovul, organizează de astăzi până vineri o campanie de donare de sânge
Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), în colaborare cu șase centre de transfuzie sanguină organizează, în perioada 3-7 mai, o campanie națională de donare benevolă de sânge, desfășurată sub sloganul „Donează Sânge! Fii Erou!”. „Din 3 până în 7 mai, tinerii români cu un simț crescut al responsabilității au ocazia de a-și ajuta concetățenii ce necesită transfuzii sanguine, precum victimele accidentelor, cei ce suferă operații dificile și cei care necesită tratamente împotriva cancerului, pentru a enumera doar câțiva dintre beneficiarii actului umanitar depus de donatori”, spun inițiatorii. Centrele de Transfuzie Sanguină din București, Brașov, Craiova, Iași, Sibiu și Târgu Mureș pun la dispoziție organizatorilor cadre medicale specialiste în domeniu, care vor respecta normele internaționale de igienă în timpul actului de donare. Ca măsură de siguranță pentru pacienții din spitale care vor beneficia de produsele prelevate, se vor efectua o serie de teste în laboratoare de specialitate pentru a exclude eventuala transmitere a unei boli prin transfuzie. În cazul în care donatorul suferă de o boala transmisibilă, acesta va fi informat asupra stării lui de sănătate.
La Brașov, campania de donare benevolă se va desfășura în perioada 3-7 mai 2010 chiar la Centrul de Transfuzie Sangvină.
(L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



