Donație prețioasă pentru copiii nevăzători din Brașov

Centrul de nevăzători „Rază de lumină” din Brașov a intrat în posesia unui microbuz adus tocmai din Olanda.
Donația a fost făcută de cetățeanul olandez Pieter van Groos, și cetățeanul francez Pier Paolo Dipaola, parteneri ai societății „Microfinanțare pentru Europa Centrală și de Est”. Azota Popescu, președinta Asociației Catharsis, care a realizat, printre altele, Centrul „Rază de lumină”, a declarat că mașina era mai mult decât necesară activităților centrului de zi, pentru a asigura frecventarea acestuia de către copiii nevăzători din județ, dar și pentru activități educative organizate pentru cei asistați. La centrul „Rază de lumină”, copii cu probleme de vedere pot învăța să scrie și să citească în alfabetul Braille. Pieter van Groos este finanțatorul principal al proiectului „Zâmbește, sunt lângă tine!” lansat de Catharsis, în 2004, despre care a aflat prin intermediul prietenilor săi, familia Pier Paolo și Carla Dipaola. Pier Paolo Dipaola a reușit, în anul 2004, să-l convingă pe amicul din Olanda, pe atunci membru în stafful unei importante instituții bancare, să finanțeze proiectul Catharsis, privind construcția unui centru de zi pentru copiii nevăzători din Brașov. Astfel, în 2005 și 2006, Pieter van Groos a donat împreună cu colegii săi peste 100.000 de euro, bani cu care s-a reușit construirea Centrului de zi pentru copiii nevăzători din Brașov, unic în țară. O dată cu înmânarea cheilor microbuzului, la centru a avut loc și aniversarea zilei de naștere a fiului familiei Dipaola, copil adoptat de cetățenii italieni din țara noastră în anul 2001, prin intermediul Catharsis. Elevii de la Școala Generală 8, care au participat la aniversare, alături de micuțiii nevăzători, au pregătit multe surprize pentru Pier Max, acum în vârstă de 10 ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



