Doi deputaţi PSD braşoveni, ÎN TABĂRA lui Victor Ponta!?! UPDATE. Declaraţia lui Victor Ponta…
Majoritatea parlamentară PSD-ALDE se clatină serios!
Câţiva deputaţi social-democraţi sunt pregătiţi să lase partidul condus de Liviu Dragnea, personaj tot mai contestat, pentru Pro România, formaţiunea unde şef este Victor Ponta (foto). Printre aceştia s-ar afla şi doi braşoveni, potrivit stiripesurse.ro, este vorba de Mihai Mohaci şi Mihai Valentin Popa.
UPDATE. Într-o conferinţă de presă susţinută astăzi la Palatul Parlamentului, Victor Ponta, preşedintele Pro România, a declarat printre altele, conform Agerpres: „Echipa Pro România şi din Parlament, şi la nivel naţional se măreşte astăzi cu patru colegi – domnul deputat Ion Spânu, domnul deputat Mihai Valentin Popa, domnul deputat Mihai Mohaci şi domnul deputat Ion Mocioalcă. Sunt patru oameni alături de care am lucrat în ultimii 17 ani ca membru PSD, cred că toţi sunt mai vechi decât mine în PSD, de pe vremea când alţii erau în PD şi în PRM – cei patru au fost în aceeaşi echipă, am făcut toţi alături de domnul Constantin, de Bănicioiu, de Sorin Câmpeanu, în 2016, campanie în ideea ca România să meargă într-o direcţie bună, să aplice un program de guvernare, de dezvoltare, să promoveze oameni de calitate şi oameni care să fie capabili să guverneze cel puţin la fel de bine, dacă nu cumva chiar mai bine decât am făcut-o în 2012 – 2015. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat, cei patru colegi deputaţi pur şi simplu vor să rămânem în direcţia în care credeam că mergem în 2016, să ne ţinem de cuvânt faţă de cei care ne-au votat şi au crezut ca şi noi că vom face acele lucruri promise şi să dezvoltăm Pro România ca un proiect politic de centru-stânga, pro european, pro dezvoltare, cu oameni capabili să guverneze bine România”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.