Politic

Dl. Năstase dă cu bățul în baltă

 

Victoria PSD în alegerile parlamentare i-a îmbătat într-atât și pe unii ce păreau mai ponderați, mai raționali, încât se reped să dea, entuziaști, cu bâta-n baltă. Unul dintre aceștia este dl. Adrian Năstase, fost președinte al Camerei Deputaților, fost premier, fost lider PSD, fost profesor de Drept, care și-a făcut apariția într-un studio de televiziune, în contextul diferendului dintre președintele Iohannis și actualul lider al PSD, Liviu Dragnea pe tema desemnării premierului.

Problema aici este existența unei legi – în vigoare -, anume Legea nr. 90/26.03.2001, privind organizarea și funcționarea Guvernului României, care, la articolul 2 zice așa: „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, NU AU SUFERIT CONDAMNĂRI PENALE (subl. mea) și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I, titlul IV din Legea nr, 161/2003”. Or, dl. Liviu Dragnea a fost condamnat penal, la doi ani de închisoare cu suspendare, prin decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Lucrurile sunt cât se poate de clare: câtă vreme această lege este în vigoare, domnia sa nu poate face parte, în mod legal, din Guvern.

Dl. Adrian Năstase, premier la data adoptării (și cu voturile parlamentarilor PSD) a legii la care ne referim, are acum o altă abordare: „Reprezentanţii PSD ar trebui să vină cu o propunere de premier care să fie foarte clară, foarte bine justificată prin votul care a avut loc duminică, şi anume Liviu Dragnea. Decizia a fost luată de popor. Până la urmă, vocea poporului s-a auzit. Eu cred că ea trebuie să prevaleze peste orice chestiune de ordin juridic. Sigur că putem să discutăm despre circumstanţele din 2001, despre felul în care poate fi interpretat textul respectiv, dar eu cred că, până la urmă, votul de duminică a fost un fel de recurs în faţa poporului, în ceea ce priveşte dosarul Referendumul, iar alegătorii au hotărât că Dragnea este nevinovat“.

Extraordinar! Un doctor în Drept, fost profesor în acest domeniu, să se coboare până la a afirma că „vocea poporului” trebuie să prevaleze asupra unei legi în vigoare! Așa ceva nu întâlnești în fiecare zi. Plus că  „poporul” invocat nu se rezumă la cei 3,2 milioane de votanți PSD din 18,9 milioane de alegători. Iar cei ce s-au prezentat la urne nu au votat pentru „Liviu Dragnea premier”. Cât despre aserțiunea „alegătorii au hotărât că Liviu Dragnea este nevinovat”, așa ceva descalifică total pe oricine, cu atât mai mult pe un doctor în Drept. O sentință judecătorească nu se supune la vot popular și nici nu poate fi anulată de niște cetățeni care se prezintă în secțiile de votare.

În concluzie, dl. Adrian Năstase a pierdut o foarte bună ocazie de-a nu se face de râs. Mie îmi este imposibil să cred că nu realizează situația penibilă în care s-a pus. Dacă a ales s-o facă, totuși, oare ce speră să obțină? 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button