DIN CICLUL „ĂȘTIA SUNT NORMALI?”. Inspectorii Ministerului Educației au ajuns în „județul Târgoviște”
Un comunicat remis presei de Ministerul Educației Naționale sună, în prima variantă, așa: „O echipă a Corpului de Control a Ministerului Educaţiei Naţionale a efectuat vineri, 7 iulie, verificări la Centrul de Evaluare constituit la Liceul Teoretic „Benjamin Franklin” din Capitală (sectorul 3). În acest centru au fost anulate lucrările a doi candidaţi care au susţinut examenul de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2017, în judeţul Târgovişte”.
Acum, oricine – mai puțin unii funcționari din minister, care se plâng că 3.000-4.000 de lei lunar reprezintă o leafă extrem de mică pentru „expertiza” lor – știe că nu există „județul Târgoviște”, ci municipiul cu același nume, reședință a județului Dâmbovița.
Ulterior, după ce au fost ironizați de unii dintre destinatarii comunicatului, onor funcționarii au catadicsit să dea un search pe Google și să afle ce era de aflat. Drept care au revenit cu un nou comunicat și cu precizări. Cică prostia a avut drept cauze „unele probleme tehnice care au generat o serie de erori de livrare”. Mai bine o lăsau cum a căzut, corectau și nu se mai încurcau în explicații atât de penibile. Ce-o fi oare „problemă tehnică” în geografia elementară a României? Și ce-o fi însemnând „erori de livrare”? Vorbim despre Ministerul Educației Naționale sau despre un magazin pârlit de vânzări online?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.