Deszapezirea in judet va fi efectuata cu 106 utilaje

Reprezentantii bazei din Predeal au solicitat o macara pentru asigurarea deblocarii drumului de masinile de mare tonaj care ar putea ramane introienite
Membrii Comitetului pentru situatii de urgenta al judetului Brasov s-au reunit ieri la solicitarea prefectului Aurelian Danu, pentru a definitiva planul de actiune pentru aceasta iarna. Cu acest prilej a fost stabilit ca pentru drumurile judetene si nationale din Brasov vor fi utilizate 106 utilaje de deszapezit. In plus, reprezentantii Regionalei Drumuri Nationale Brasov au solicitat Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta sa puna la dispozitia bazei de deszapezire din zona Predeal o macara pentru a o utiliza pentru indepartarea masinilor de mare tonaj blocate pe sosea. O alta problema a vizat situatia drumurilor comunale, care ar trebui deszapezite prin grija primariilor de care tin, care ignora, insa, acest lucru. Tot in voia sortii sunt lasate si peroanele garilor. Potrivit reprezentantilor SNCFR, in caz de caderi abundente de zapada eforturile sunt concentrate pentru eliberarea cailor de transport si abia apoi spre gari.
O alta situatie pe care au semnalat-o participantii la dezbateri s-a referit la faptul ca brasovenii nu folosesc numarul de telefon „112”, destinat urgentelor. Prefectul Aurelian Danu le-a solicitat sefilor serviciilor deconcentrate sa faca publicitate acestui numar de telefon si sa se asigure ca dispeceratele de urgenta sunt functionale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




