Politic

Despre managementul defectuos de la CORONA BRAȘOV… Ce vor consilierii liberali?!

  • coronahandbal_6.png

De mai multă vreme sunt „contre” la nivelul CL Brașov, între PNL (cu PSD aliat) și USR, pe tema Clubului Sportiv Municipal Corona, mai ales de când Radu Miclăuș, un simpatizant USR, a câștigat concursul de director.

Într-un comunicat de presă, consilierii locali PNL au precizat, printre altele:

„De la ocuparea postului vacant de director general și până în prezent, se constată că managementul Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov, sub conducerea directorului actual, a făcut obiectul mai multor interpelări în ședințele Consiliului Local al Municipiului Brașov și a articolelor din spațiul public privind nereguli manifestate în administrarea instituției, acte de indisciplină finaciară, comportament neregulamentar, lipsă nemotivată de la serviciu, neglijență în rezolvarea atribuțiunilor de serviciu și comportament aberant ale directorului care afectează buna desfășurare a activității și imaginea a Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov.

Având în vedere că executivul nu a întreprins niciun demers privind verificarea activității Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov în scopul înlăturării deficiențelor semnalate, iar această instituție publică își desfășoară activitatea sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Brașov, se impune constituirea unei Comisii speciale de analiză și verificare a managementului instituției și supunerea rezultatului verificărilor spre analiza și aprobarea Consiliului Local”. 

OK, dar acest control amplu ar trebui început din perioada primei desființări a secției de fotbal de la Corona, după retrogradarea din Liga 1, neuitându-se nici de perioada în care clubul era condus de influenți membri PNL, „delicatesa” constituind-o scandalul cu încălcarea regulamentul internațional antidoping și cu retrogradarea imediată a echipei de handbal feminin în eșalonul secund.

Apoi, toate datele obținute ar trebui furnizate, în mod corect și transparent, opiniei publice, cum s-a tot promis în ultimul deceniu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button