Politic

Deputatul PNL de BRAŞOV Mara Mareş: „Pentru bugetul pe anul 2018 avem patru obiective pe sănătate. Nici unul dintre ele nu este negociabil”

 

„Am solicitat bani pentru sănătatea și dezvoltarea Brașovului. Pentru bugetul pe anul 2018 avem patru obiective pe sănătate, și nici unul dintre ele nu este negociabil, iar pe sectorul dezvoltare aeroportul reprezintă prioritatea zero”, ne-a informat deputatul PNL de Braşov Mara Mareş. 

Deputatul PNL Brașov, Mara Mareș, a depus mai multe amendamente la legea bugetului de stat pentru anul 2018. Prioritar, s-au solicitat bani pentru toate cele patru obiective arondate domeniului sănătate, și anume: 10.120.000 de lei pentru funcționalizarea acceleratorului de particule privind tratamentele oncologice, aparat ce va fi repartizat Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov de către Ministerul Sănătății

„Finanțarea acestui obiectiv de investiții este necesară pentru a nu ajunge în situația în care, deși avem aparatura necesară asigurării unor tratamente oncologice, să nu o putem utiliza din lipsă de fonduri. 24.150.000 de lei, pentru obiectivul «Consolidare și reabilitare Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov», 7.417.000 de lei pentru obiectivul «Modernizare, dotare și eficientizare energetică a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie Brașov», 1.446.000 de lei pentru obiectivul «Consolidarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov». Aceste trei obiective sunt importante Brașov întrucât mare parte dintre cheltuieli privesc fie dotarea, fie modernizarea unităților spitalicești, iar în lipsa dotărilor sau în lipsa unor dotări moderne, actul medical este dificil, dacă nu imposibil de realizat”, a specificat Mara Mareş.

Cele patru obiective din sănătate au nevoie, în total, de o alocare de 43.133.000 de lei. Dacă în anul 2018 statul ar aloca fiecărui locuitor din județul Brașov suma de 6 lei lunar, timp de 12 luni, ne-am acoperi toate nevoile pe sectorul sănătate, după părerea parlamentarului liberal.

„Eu cred că este o sumă rezonabilă, având în vedere că fiecare dintre noi dăm statului, lunar, câteva sute de lei (impozit pe venit, TVA, accize și alte contribuții). Cealaltă prioritate a fost obținerea finanțării integrale a obiectivului de investiții Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, respectiv suma de 270.000.000 de lei. Necesitatea acestei investiții trebuie corelată cu beneficiile aduse orașului nostru de un aeroport internațional operațional: turism, comerț, activități economice și locuri de muncă. Brașovul este un oraș frumos și curat, în care turișii au ce să vadă, iar oamenii de afaceri găsesc oportunități aici. Pentru a crește șansele de a obține finanțarea aeroportului, am solicitat și Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, dar și Ministerului Transporturilor bugetarea acestor cheltuieli”, a declarat Mara Mareş.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button