Deputatul braşovean Maria Grecea despre noua Lege a adopţiei: „Mai bine mai târziu decât niciodată”
La o zi de la adoptarea noii Legi a adopţiei, Maria Grecea, deputat afiliat PNL Braşov, s-a declarat mulţumită de noile prevederi, apreciind că „este o lege foarte importantă pentru copiii instituţionalizaţi şi pentru familiile care doresc să adopte un copil”. Totodată, ea s-a arătat mulţumită că au fost adoptate numeroase amendamente ale liberalilor.
Totuşi, a susţinut că această lege putea să fie adoptată cu mult timp înainte: „Legea a fost iniţiată de Guvernul PSD, dar noi am avut o lege similară, pe care au copiat-o în proporţie de 85%. În 2014 am depus-o. A fost păcat nu au adoptat-o atunci… Este bine chiar şi acum… Mai bine mai târziu decât niciodată”.
Potrivit deputatului, era nevoie de schimbări, dat fiind numărul mare al copiilor instituţionalizaţi: „Era nevoie să fie modificată Legea 273/2004 privind adopţiile, pentru că avem peste 60.000 de copii instituţionalizaţi. Îngrijorător este că peste 1.000 de copii sunt abandonaţi anual în spitale. Din păcate, doar în jur de 3.000 de copii erau declaraţi adoptabili, iar concret, în 2015, până la 30 septembrie (avem datele oficiale), au fost adoptaţi efectiv numai 562 de copii”.
„S-a obţinut o singură măsură privind adopţiile internaţionale”
Conform sursei citate, prin modificările aduse alaltăieri, în Camera Deputaţilor, în primul rând s-au redus termenele pentru procesul de adopţie şi în al doilea rând se asigură o celeritate în dobândirea statutului de copil adoptabil.
„O prevedere deosebit de importantă adusă de PNL a fost introducerea unui articol prin care se acordă un concediu de acomodare de până la 1 an pentru cei care adoptă copii mai mari de 2 ani. Dacă cei care adoptă copii sub 2 ani pot beneficia de indemnizaţia de creştere a copiilor, cei care adoptă copii mai mari pot avea acest concediu de 1 an, cu o indemnizaţie de 1.700 de lei pe lună. Va fi în beneficiul copiilor, despre care ştim că au diferite carenţe şi au nevoie să se adapteze în familie”, a explicat deputatul liberal.
Totuşi, conform Mariei Grecea, este în continuare de lucru, întrucât, spre exemplu, referitor la adopţiile internaţionale s-a obţinut o singură măsură, „anume s-a aprobat reducerea termenului în care un copil poate deveni eligibil pentru o adopţie internaţională de la 2 la 1 an”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.