Politic

Democrat-liberalii brașoveni reclamă că elaborarea bugetului județean întârzie

Consilierii Mihail Veștea și Aurelian Danu au susținut că vina aparține conducerii CJ, care nu a început demersurile, aspect justificat de vicepreședintele instituției, Ion Ochi, prin faptul că Finanțele n-au transmis la timp estimările

  • article_246942_1.jpg
 

Consilierii județeni PD-L Mihail Veștea și Aurelian Danu au susținut ieri, într-o conferință de presă, faptul că elaborarea și prezentarea proiectului de buget județean pe anul 2010 este în mare întârziere, declarând că până în prezent nu a fost inițiat nici un demers. Cei doi aleși democrat-liberali au susținut că în cursul acestei săptămâni ar fi trebuit convocate pe această temă comisiile de specialitate de la nivelul Consiliului Județean Brașov, dar că acest lucru nu s-a petrecut.
Consilierul Mihail Veștea a spus că, potrivit prevederilor Legii bugetului de stat pe 2010, în termen de 45 de zile de la adoptarea acestui act normativ, primarii trebuie să prezinte spre analiză și aprobare în consiliile locale proiectele bugetare: „Procedura presupune ca în prealabil să fie adoptată structura bugetară județeană. Au trecut 20 de zile și nu s-a întâmplat nimic. În această manieră vom vota bugetul județean pe la sfârșitul lunii februarie, iar abia apoi se vor putea apuca de treabă și primarii, adică în localități se vor constitui bugetele spre finele lui martie. Cum există programe și proiecte de investiții, inclusiv cu fonduri structurale, care trebuie depuse la anumite termene se vor pierde finanțări, fiindcă nu poți face o listă de investiții fără un fundament bugetar”.
Sursa citată a anunțat că reprezentanții PD-L în plenul CJ Brașov vor monitoriza anul acesta cuprinsul fiecărui capitol bugetar, „pentru a nu mai permite supraevaluări ca și în 2009, când au fost angajate investiții, dar nu au existat fonduri”.
La rândul său, consilierul Aurelian Danu a reclamat „lipsa de transparență care există la nivelul conducerii CJ. Vom purta în perioada următoare discuții cu primarii din județ, indiferent de culoarea lor politică, pentru a afla ce proiecte de investiții au în plan. Ulterior, vom vedea dacă există și acoperire pentru alocarea de finanțări!”.

„Vreau ca toată lumea să fie mulțumită!”
Referitor la aspectele semnalate de cei doi consilieri PD-L, vicepreședintele CJ Brașov, Ion Ochi (care coordonează Departamentul Economic), ne-a declarat că în ultimele zile specialiștii administrației județene au lucrat la elaborarea bugetului propriu și al instituțiilor din subordine.
„Asta, în condițiile în care doar pe 2 februarie am primit de la DGFP situația privind cotele defalcate din TVA, asupra cărora trebuie să ne pronunțăm și noi, iar abia astăzi (respectiv ieri, 4 februarie – n.r.) ne-au fost transmise documentele privind cotele defalcate din impozitul pe venit. În aceste condiții nu am avut, efectiv, când să ne apucăm de realizarea structurii bugetare potrivit căreia se vor face repartizările pe localități. Sperăm ca la începutul săptămânii viitoare să putem pune la dispoziția membrilor comisiilor de specialitate toate documentele necesare. Personal, doresc ca, la finalul dezbaterilor și al repartițiilor bugetare pe localități, toată lumea să fie mulțumită”, a mai spus Ochi.      
Sursa citată a precizat că și în cazul instituțiilor din subordinea CJ au existat probleme în realizarea unui buget estimativ, „deoarece până de curând Legea unică a salarizării nu a avut și normele de aplicare, astfel că nu puteau fi determinate exact cheltuielile cu personalul”.      (C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google