Demnitarii aflaţi în conflict de interese pot ocupa funcţii
Azi s-a adoptat o iniţiativă care prevede că persoanele care se află în incompatibilitate sau conflict de interese nu mai pot ocupa aceeaşi funcţie timp de trei ani, dar pot ocupa alte funcţii de demnitate publică. Iniţiativa de modificare a Legii ANI a fost adoptată de Comisia juridică a Senatului.
Proiectul prevede că persoana care a ocupat funcţia de primar, viceprimar sau consilier local nu mai poate ocupa niciuna dintre aceste funcţii pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului, în urma constatării incompatibilităţii sau conflictului de interese, dar poate deţine alte funcţii, conform Mediafax. O prevedere similară vizează şi persoana care a ocupat funcţia de deputat, senator sau parlamentar european. Legea urmează să fie supusă plenului Senatului pentru dezbatere şi vot.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.