Demersuri legislative pentru prima bancă de sânge, plasmă umană și celule stem din România
Guvernul a adoptat, în cadrul ședinței de guvern de astăzi, studiul de fundamentare pentru construirea, în parteneriat public privat, a primei bănci de sânge, plasmă umană şi celule stem din România.
În baza acestui studiu de fundamentare, Comisia Națională de Strategie și Prognoză va atribui contractul de parteneriat public-privat.
Partener public urmează să fie Ministerul Sănătății, prin Compania Națională Unifarm SA, unul din principalii distribuitori de produse farmaceutice și parafarmaceutice din România.
Durata estimată de realizare și operare a proiectului este de 35 de ani, iar valoarea totală a investiției – 854 milioane lei, fără TVA.
„Banca națională de sânge, plasmă umană și celule stem va fi alcătuită din fabrica de procesare a plasmei umane care reprezintă 70% din valoarea totală a investiției, respectiv 594 milioane lei, fără TVA, adică contravaloarea lucrărilor de construcții și a echipamentelor și dotărilor, laboratorul și depozitul central al băncii, care reprezintă 12% din valoarea totală a investiției, respectiv 106 milioane lei, fără TVA, contravaloarea lucrărilor de construcții și a echipamentelor și dotărilor, și centrele de transfuzii, cele de colectare plasmă și centrele de colectare celule stem și măduvă osoasă a căror modernizare necesită investiții reprezentând 7% din valoarea totală a investiției, adică 63 milioane lei, fără TVA. Totodată, în cadrul proiectului se are în vedere și transferul de tehnologie – licențe de producție, patente, atestate și certificări – care reprezintă 11% din valoarea totală a investiției”, se arată în comunicatul Guvernului.
Partenerul privat va suporta costurile proiectului, mai exact costurile eferente lucrărilor de construcție și dotării cu echipamente, dar și costurile aferente activității de operare și întreținere curentă.
„Înființarea unei bănci naționale de sânge, plasmă umană și celule stem, care va colecta și prelucra plasmă de la donatorii români, va asigura cantitățile necesare de derivate din plasmă și va garanta accesul pacienților români la terapiile potrivite. Totodată, se va obține o reducere semnificativă a costurilor suportate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru decontarea unor tratamente, care în prezent sunt efectuate în străinătate”, potrivit sursei citate.
Prin înființarea unei bănci naționale de sânge, plasmă umană și celule stem se vor moderniza 10 centre teritoriale de transfuzii sangvine, pentru a crește capacitatea de colectare. Astfel, se vor asigura cantitățile necesare de sânge și, mai ales, se va realiza o mai eficientă utilizare a sângelui prin implementarea sistemului modern de management al sângelui.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.