Politic

DEMERS. Prin intermediul unei interpelări parlamentare, Deputatul Ialomițianu cere ministrului Finanțelor să deblocheze derularea „Cornul și laptele” la Brașov

  • logomytex.png
 

Deputatul PD-L Gheorghe Ialomițianu a anunțat ieri, într-o conferință de presă, faptul că a formulat o interpelare parlamentară pe adresa ministrului Finanțelor, Sebastian Vlădescu, solicitându-i să intervină în vederea rezolvării problemelor iscate la Brașov în privința derulării Programului „Cornul și laptele”. Deputatul brașovean a arătat că județul nostru a primit pentru asistență socială peste 52 de milioane de lei, sumă din care o cotă parte revine programului menționat, care acum a fost sistat la cererea conducerii administrației județene.
„Nu este firesc să existe fonduri cu destinație socială care să fie utilizate în alte scopuri. Sunt bani pentru buna derulare a livrărilor de produse lactate și de panificație către elevii brașoveni, dar acest lucru nu se întâmplă, sub false pretexte. Nu se respectă legea, iar banii nu își urmează destinația! Cred că Ministerul Finanțelor este în măsură să regleze această chestiune, motiv pentru care am și făcut interpelarea!”, a precizat Ialomițianu.

„Avem un deficit de 100 de miliarde de lei vechi!”
Față de demersul parlamentarului democrat-liberal, președintele Consiliului Județean Brașov, liberalul Aristotel Căncescu, a spus că fondurile alocate de Guvern pentru sistemul de protecție socială vizează numeroase instituții, nu doar Programul „Cornul și laptele”, astfel că sunt insuficiente: „Potrivit estimărilor noastre avem un deficit de 100 de miliarde de lei vechi! Eu vreau aplicarea acestui program, dar este imposibil de susținut. Acest program este falimentar la nivel național, fiindcă acest Guvern nu a asigurat resursele necesare! Nu cred că în țară vor mai putea fi susținute mai mult de trei-patru luni livrările de lapte și produse de panificație! Ceea ce susțin cei de la PD-L sunt minciuni!”.  
    (C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google