Demagogie sau autodenunț colectiv?

Vi-l mai amintiți pe dl. Victor Ponta care, pe vremea când conducea Guvernul, a declarat că el, ca prim-ministru, susține un proiect de lege, însă ca parlamentar ar vota împotrivă? Dualitatea aceasta n-a murit, dimpotrivă, e perenă, se dezvoltă, are rădăcinile adânc înfipte în  mentalul politicianului român, mai ales dacă are o funcție înaltă în stat. Cel mai recent exemplu este demersul a peste 120 de parlamentari PNL și PMP, care au sesizat Curtea Constituțională cu privire la o lege, inițiată de UDMR, ce prevede ca în unitățile administrativ-teritoriale unde populația unei minorități are o pondere de minimum 20% (sau numără cel puțin 5.000 de persoane), spitalele și centrele de asistență socială să fie obligate să angajeze cunoscători ai limbii materne a respectivei minorități. Reprezentanții PNL și PMP consideră că legea este neconstituțională pe motiv că excede cadrului asigurat minorităților, este de natură a institui un criteriu discriminatoriu la angajare, obstrucționează activitatea instituțiilor vizate, respectiv spitale și centre de asistență socială, și nu prevede sursele de finanțare.

Legea despre care e vorba a fost adoptată nu demult de Camera Deputaților, mai precis pe 11 aprilie. Iar pentru adoptarea ei au votat TOȚI deputații PMP prezenți la ședință (15 la număr) și 52 de deputați PNL, inclusiv președintele partidului, d-na Raluca Turcan! Vasăzică atunci legea nu era nici neconstituțională, nici discriminatorie, nici obstructivă, ci în perfectă regulă pentru deputații PNL și PMP. După 10 zile, liberalii și pemepiștii sesizează Curtea Constituțională, reclamând taman legea pe care au votat-o! Păi, dacă asta nu-i nesimțire și demagogie cât Groapa Marianelor, atunci seamănă foarte tare cu un autodenunț colectiv!

Cât despre legea în sine, ea face parte din acea politică a pașilor mărunți urmată cu îndârjire de UDMR și implementată, să zic așa, cu sprijinul celor aflați la guvernare, indiferent de partid, care ne amanetează viitorul pe o pungă goală. De altfel, spiritul acestei legi s-a materializat cu mult timp înainte de adoptarea ei în Parlament. De mai mulți ani, în județele în care populația majoritară este de etnie maghiară, s-a împământenit practica de a se condiționa ocuparea posturilor în sectorul public (altele decât cele prevăzute expres de lege) de cunoașterea limbii maghiare. Astfel, în majoritatea primăriilor, caselor de cultură, centrelor culturale, bibliotecilor din acele zone nu există nici un funcționar de etnie română, iar în școlile mixte nu se respectă prevederile legale privind numirea unor etnici români în posturile de directori sau directori adjuncți. Și în fața acestor situații (care s-au extins și la destule societăți comerciale de acolo), guvernanții, indiferent de culoarea politică, au întors și întorc capetele, să nu cumva să supere UDMR…