DECIZIE. Ulterior dezbaterilor de la Brașov ale Consiliului Național, Conservatorii au hotărât să rediscute acordul politic încheiat cu PSD

Membrii Consiliului Național al PC s-au reunit sâmbătă la Brașov, pentru a pregăti Congresul de alegeri al noii condureri a partidului. Un prim punct de pe ordinea de zi a fost anunțul liderului conservator Daniela Popa, de a demisiona din funcția de președinte, precum și din calitatea de membru de partid, în condițiile în care a fost numită în structurile de conducere ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, post incompatibil cu viața politică.
Raportat la decizia Danielei Popa, conservatorii și-au declarat susținerea pentru președinția partidului față de un tânăr membru, respectiv Daniel Constantin. Acesta ne-a declarat, într-o conferință de presă, faptul că la Congres este vizată modificarea Statutului PC, în sensul restructurării actualei forme de conducere, în special în privința reducerii numărului de vicepreședinți și a creării unor departamente profesionale, nu politice: „Vrem să avem un fel de Guvern din umbră, care să monitorizeze în paralel cu cel în exercițiu modul de conducere a țării și măsurile care se adoptă. Vom veni și noi cu propuneri viabile”.
Pe de altă parte, Constantin a susținut că se are în vedere și rediscutarea acordului politic cu PSD, dar ulterior alegerilor interne din acest partid: „În ultima vreme s-a tot discutat pe această temă și despre aspectele colaborării. Sunt o serie de lideri județeni care nu mai vor să continuăm acest parteneriat. Oricum, în 2012 vom merge singuri în alegeri!”.
„Avem nevoie de o conducere nouă!”
Liderul PC Brașov, Ion Diniță, a ținut să precizeze faptul că „în momentul de față avem nevoie de o conducere nouă, bazată pe tineri și pe experiență. Dorim să creștem acest partid și să-l ducem până la 15% în anul 2012. Cred că avem resurse reale! Este momentul unei schimbări și al înțelegerii faptului că noua generație poate schimba foarte multe!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



