Dean Thompson: „Măsurile eficiente de combatere a terorismului presupun respectarea drepturilor omului, a libertăţilor civile, a statului de drept şi a libertăţilor fundamentale”
Zilele trecute, Ambasada SUA şi Departamentul Justiţiei al SUA au găzduit la Bucureşti Conferinţa „Bune practici privind combaterea terorismului est-mediteranean şi a ameninţării teroriste străine“. Însărcinatul cu afaceri al SUA ad-interim, Dean Thompson şi Procurorul General al României, Tiberiu Niţu, au deschis evenimentul, se anunţă într-un comunicat oficial.
„În această nouă eră a terorismului global şi transnaţional, succesul oricărei operaţiuni de combatere este rezultatul eforturilor colective strategice şi coerente, posibile doar prin intermediul parteneriatelor. Combaterea ameninţării teroriste necesită experienţă şi o varietate de instrumente juridice în domenii vitale precum schimbul de informaţii, securitatea frontierelor, justiţie penală, tehnologii de comunicare sau sisteme financiare. Măsurile eficiente de combatere a terorismului presupun de asemenea respectarea drepturilor omului, a libertăţilor civile, a statului de drept şi a libertăţilor fundamentale,” a spus însărcinatul cu afaceri Dean Thompson la ceremonia de deschidere, conform comunicatului oficial. Participanţii la seminar au făcut schimb de experienţă privind combaterea, anchetarea, urmărirea penală şi judecarea teroriştilor. La conferinţă au participat judecători, procurori şi reprezentanţi ai unor instituţii din SUA, Albania, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Turcia şi România.
Amintim că azi, preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte, la Palatul Cotroceni, pe Hans Klemm, ambasadorul agreat al Statelor Unite ale Americii în România, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare. Primirea oficială este programată pentru ora 18.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.