Politic

DE LA GUVERN. Şi copiii de la grădiniţă vor primi mere

 

Guvernul a decis astăzi să extindă și la preșcolarii din grădinițe de stat și particulare acreditate cu program normal de 4 ore programul de încurajare a consumului de fructe proaspete.

În prezent, doar elevii din clasele 0-VIII, precum din învățământul de stat și privat autorizat/acreditat, primesc fructe proaspete, cel mai des mere.

Decizia se aplică începând cu anul școlar 2016-2017, a fost adoptată prin Ordonanță de Urgență, și este cuprinsă în măsura „Copii sănătoși la grădiniță” a Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei, aprobat prin Memorandum la 19 iulie 2016.

Fondurile necesare extinderii programului către preșcolari, pentru anul școlar 2016-2017, sunt în valoare de aproximativ 13 milioane lei, de la bugetului de stat. Numărul total al preșcolarilor din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore este de 347.908, iar limita valorii zilnice este de 0,37 lei/preșcolar. Limita valorică cuprinde prețul integral de achiziție a fructelor proaspete, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button