Politic

Darius Vâlcov A PLAGIAT mai mult de jumătate din teza sa de doctorat!!! UPDATE. Reacţia celui vizat…

 

Asta susţine jurnalista de investigaţii Emilia Şercan, care a postat pe contul său de Facebook următoarele: „Dumnezeul politicilor economice, eminența cenușie din spatele programului de guvernare, a legii bugetului și, în general, a tuturor deciziilor cu impact economic luate de actualul guvern, Darius Vâlcov, și-a plagiat teza de doctorat în economie, susținută la ASE. Mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea și umbra premierului Viorica Dăncilă a avut nevoie de șapte ani să își termine studiile doctorale și să susțină teza de doctorat, iar în final a livrat o lucrare plagiată. Eu am avut nevoie de șapte zile să descopăr sursele de unde a plagiat, pentru că nici una dintre cărțile copiate nu se găsește online, ba unele nu sunt nici măcar citate în bibliografie”.

Pentru PressOne, Emilia Şercan a menţionat că poate prezenta dovezi de plagiat pentru mai mult de 100 dintre cele 212 pagini ale tezei de doctorat aparţinându-i lui Darius Vâlcov.

Vâlcov și-a susținut teza în 2008, la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Științe Economice din București. Conducătorul de doctorat i-a fost profesorul Emil Negrea, care între timp s-a pensionat.

UPDATE. Pe Facebook, Darius Vâlcov a reacţionat privitor la acuzele de plagiat, dar nu numai: „Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea, cu invenții privind lingouri și bani ascunși prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajați ai SRI (am inclus aici și acoperiții) cataloghează teza mea de doctorat drept una parțial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS! În altă ordine de idei, dacă nu știați, în luna ianuarie, media cotațiilor ROBOR la 3 luni a fost 2,97 și la 6 luni a fost 3,27. Numărul tranzacțiilor la 3 și la 6 luni a fost un mare ZERO. (Adică băncile, între ele, nu s-au împrumutat deloc. Cotațiile au fost folosite doar pentru umflarea ratelor populației)”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare