Dan Bittman a demisionat de la Finanțe

Dan Bittman, consilier al ministrului de Finanțe, și-a dat demisia din funcția pe care o ocupa în instituția condusă de Sebastian Vlădescu. În ministerul patronat de Sebastian Vlădescu au avut loc restructurări, iar solistul trupei Holograf, aflat de câteva luni în rândurile angajaților ministerului, este una dintre victime. Dan Bittman a declarat că, în realitate, funcția lui în cadrul ministerului era de „consilier pe probleme de caritate”. „Lună de lună mi-am donat salariul”, a mai spus Bittman, care a menționat că demisia sa este datată cu 1 iunie. Legat de decizia de micșorare a pensiilor și salariilor, fostul consilier a recunoscut că „i-am spus păreri, păreri pe care le aud” ministrului Vlădescu, însă „elemente care țin de economie sunt strict ale lui și le știe mult mai bine decât mine”, a mai spus Bittman.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



