Politic

Dacian Cioloș spune că România poate duce singură lupta anticorupție, fără monitorizare din exterior

 

Cocietatea românească este capabilă să își asume, fără să fie monitorizată din exterior, lupta împotriva corupției și independența justiției, este opinia exprimată azi de premierul Dacian cioloș, în fața omologului său olandez, Mark Rutte, într-o conferință de presă comună, cu ocazia vizitei sale în Olanda.

Potrivit agențiilor de presă, Cioloș a precizat, legat de percepția Olandei în ceea ce privește progresul României pe MCV și pe Schengen, că este extrem de important dialogul la nivel înalt între cele două state pentru a da ocazia autorităților române să explice mai bine realitățile din România: „Cred că acest gen de dialog care nu a avut loc de mulți ani de zile la nivel înalt, la nivel de prim-ministru, este important pentru că ne permite și nouă să explicăm care sunt realitățile din România. De multe ori, decizii la Bruxelles sau în unele state membre se bazează pe analize care sunt mai superficiale și care nu sunt bazate totdeauna pe o cunoaștere profundă a realităților”.

Mark Rutte a precizat că, prin raportul MCV din luna ianuarie, Comisia Europeană a constatat că s-au făcut pași importanți în reforma justiției și în lupta împotriva corupției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare