Dacian Cioloş consideră că mitingul din Piaţa Victoriei ar trebui să se transforme într-un „mesaj” pe care diaspora îl adresează societăţii româneşti
Fostul premier Dacian Cioloş a scris, în această după-amiază, pe pagina sa de socializare, că mitingul organizat în Piaţa Victoriei ar trebui să se transforme într-un mesaj pe care diaspora îl adresează societăţii româneşti.
„Dacă acest miting e un mesaj adresat de diaspora guvernanților, ce-ar fi ca tot acest miting să se transforme într-un mesaj pe care diaspora îl adresează societății românești? Cei care ne conduc azi nu sunt «cauza» a ceea ce nu merge bine în țară, ci mai degrabă «efectul» a ceea ce noi, poate, nu am făcut bine. Dacă vrem să fim parte a soluției, haideți să învățăm cât mai bine să ne adresăm unii altora, în societatea românească. Să nu ne mai limităm la a ne bate cu umbra ignoranței și poate a indiferenței noastre (pentru că asta sunt cei care au pus mâna pe conducerea guvernului acum: o umbră, o reflexie), ci să atacăm cauza”, a afirmat Dacian Cioloş.
În opinia sa, România se poate face bine cu propriile leacuri.
„Dacă reînvățăm să ne vorbim unii altora, așa cum am făcut-o în iarna lui 2014 de exemplu, fără a mai aștepta momentele-cheie pentru a o face, fără să ne fi ajuns cuțitul la os, poate că mai avem o șansă să ne facem bine cu propriile noastre «leacuri». Am și o idee care poate funcționa, am văzut-o pusă în practică de mai multe grupuri de români organizați din diaspora. De exemplu, câțiva profesori și cercetători români generoși de la Oxford care aduc elevi din licee din România peste vară în Marea Britanie și le predau cursuri ca pentru orice student admis la colegiile din campus. Le deschid mintea, îi ajută să aplice apoi dacă doresc la cele mai mari universități ale lumii, le dau o șansă la o educație de elită. Având în minte acest exemplu, vă propun ca fiecare comunitate din diaspora care se va constitui sau se va consolida după această adunare să ia în grijă o comunitate rămasă acasă – o comunitate dintr-un sat, o comunitate de tineri, de țărani mici producători, de pensionari, de bolnavi, de elevi dintr-un liceu – și să o ajute să-și ia în mâini propriul destin colectiv, așa cum voi, cei plecați în afară, ați făcut-o individual și acum o faceți colectiv, inclusiv prin această întâlnire”, a explicat Dacian Cioloş.
În acest fel, „facem mai mult decât să dăm un semnal într-un moment dat și într-un loc dat: poate, așa declanșăm un proces. Acela de revenire la normalitate”, a subliniat fostul premier.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.