Cum a răspuns Roxana Mînzatu acuzațiilor aduse cu casa din Brașov
Cum a răspuns Roxana Mînzatu acuzațiilor aduse cu casa din Brașov.
Roxana Mînzatu (PSD), propunerea României pentru funcția de comisar european, a fost, astăzi, în centrul atenției opiniei publice, după ce Snoop.ro a dezvăluit că a cumpărat în anul 2009, cu 17.000 de euro, locuința în care familia ei stătea cu chirie, chiar cu o zi înainte să devină subprefect al județului Brașov. Este vorba de o casă monument istoric naționalizat, din centrul Brașovului, pe strada Lungă. După achiziție, imobilul a fost extins de la 56 la 131 metri pătrați, iar Ministerul Culturii a punctat, pentru sursa citată, că nu există aviz pentru această lucrare.
Cum a răspuns Roxana Mînzatu acuzațiilor aduse cu casa din Brașov
„Este vorba despre locuinţa în care m-am născut, în care mama mea stă din 1974, o casă de 60 de metri pătraţi în care am trăit până la 30 şi ceva de ani. Părinţii mei au fost chiriaşi la stat, eu m-am născut chiriaş la stat în această locuinţă de 60 de metri pătraţi. M-am căsătorit, am preferat să facem toate demersurile să rămânem acolo şi nu să ne mutăm în altă parte. Locuiesc, deci, în casa, curte colectivă cu alte şapte familii, în care m-am născut şi trăieşte familia mea, despre un astfel de imobil vorbim. Singura locuinţă pe care am avut-o vreodată, singura pe care familia mea a avut-o în chirie. Această locuinţă a fost solicitată spre cumpărare încă din 1996, când trăia tatăl meu. Tata a murit în 2004, a făcut nenumărate solicitări de cumpărare la entitatea din Braşov care deţinea acest imobil, pentru că el cădea pe noi, ploua prin acoperiş, nimeni nu a făcut niciodată nicio reparaţie la acest imobil. Este o fostă şură”, a declarat Roxana Mînzatu, la Palatul Parlamentului, după ce a fost audiată în comisiile parlamentare, potrivit AGERPRES.
Cum a răspuns Roxana Mînzatu acuzațiilor aduse cu casa din Brașov
Ea a mai spus că soţul său a preluat toate demersurile cu privire la cumpărarea casei: „A durat nişte ani. Casa am achiziţionat-o în 2009, am extins-o, am modernizat-o, trei dormitoare avea şi înainte, trei are şi acum. Trăim trei adulţi acolo. Am făcut această modernizare a locuinţei. Soţul meu este cel care s-a ocupat de toate demersurile, el s-a ocupat de intabularea clădirii, cu acte, cu arhitect, cu firmă de proiectare, în 2012-2013 a intabulat-o. Suprafaţa pe care o are acum este de 130 de metri, în total. Plătim impozit din 2013, este intabulată cu acte. Este scoasă de la monumente istorice prin procedură legală, pentru că este un corp de clădire aflat în fundul unei curţi colective”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Aha!
Ați văzut ce panarame avem în politică??
Psd pnl conduc detașat în hoție minciună și nesimțire.No,asta i “intelectuala” care lătra la Coliban .
Mars….bai usr istule….dinte și pupa l in cooor pe coliban
Daca imi dai voie, o mica corectura. Prostanul care se semneaza ” Român” nu e userist. El este doar un lache hAurist pus sa latre acum in campanie. Un fel de barbu doi, adica. Oricum, sa il dam in ma-sa,… Citeşte mai mult »