Crin Antonescu își suspendă candidatura. „Dacă vă menţineţi opţiunea, ştiţi unde mă găsiţi”
Crin Antonescu își suspendă candidatura. „Dacă vă menţineţi opţiunea, ştiţi unde mă găsiţi”
Crin Antonescu a declarat sâmbătă seara, la Digi24, că își suspendă candidatura la prezidențiale, acuză partidele care l-au propus drept candidat comun că l-au lăsat singur: „O să mă gândesc mai bine”
Crin Antonescu a spus sâmbătă seara, la Digi24, că a suspendat unilateral acordul prin care a fost numit candidat al coaliției aflată la putere. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegerilor, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea Coaliţiei. „Eu declar suspendat acest acord şi, în consecinţă, și calitatea mea de candidat. Eu nu am ezitat, eu nu dau înapoi, eu sunt dispus, dar cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a spus Antonescu.
„În legătură cu calitatea mea de candidat, cunoscută și recunoscută public până acum, aceea de candidat comun al coaliției aflate la guvernare, încep prin a anunța că în mod unilateral, adică eu, candidatul, consider acordul privitor la această candidatură, suspendat”, a spus Crin Antonescu.
„Eu îl declar suspendat. Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat. Înseamnă următorul lucru. Eu am primit o propunere de a fi candidatului unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură, și este o asumare de la care eu nu dau înapoi. Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt”, a subliniat Antonescu
„Ceea ce am constatat este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți, ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditivele la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord. Din acest motiv îl consider suspendat, până când domniile lor clarifică dacă acest acord revine în vigoare, sau dacă, eventual, au alte opțiuni”.
„Pe scurt, ce s-a întâmplat. Ei au făcut această propunere, eu am acceptat-o, le-am spus de atunci că dacă mai au consultări de făcut în partid, să le facă și poate după aceea să anunțăm. Dânșii au spus «nuuu, avem responsabilitatea și calitatea ca lideri politici să angajăm acest lucru, și este urgent». Am înțeles urgența, am acceptat urgența. De asta s-a legat și o discuție privitoare la o dată cât mai rapidă a alegerilor prezidențiale”, a adăugat fostul președinte al PNL.
„Acordul a fost făcut la data de 22 decembrie și am stabilit că alegerile să aibă loc cât mai repede. Între timp am constatat două lucruri care mă fac pe mine să consider acest acord suspendat, și ca atare și calitatea mea de candidat – suspendată, și anume: nu avem o dată a alegerilor și nu înțeleg de ce. Pentru că din punctul meu de vedere, dacă în 6 decembrie CCR a decis anularea alegerilor și, implicit, repetarea lor, de a doua zi, sau de când a fost la Monitorul Oficial această decizie publicată, deci de a doua zi, Guvernul care era în exercițiu atunci, ar fi trebuit să dea după calculul de rigoare cu numărul de zile prescris de lege, cea mai apropiată dată a alegerilor prezidențiale”.
Crin Antonescu își suspendă candidatura. „Dacă vă menţineţi opţiunea, ştiţi unde mă găsiţi”
„Suntem în 4 ianuarie, alt an – 2025, nu avem încă, deși s-au vehiculat niște date, dar ele nu s-au concretizat, deși între timp avem un nou guvern, au fost câteva ședințe de guvern, s-a vorbit despre fixarea datelor alegerilor, și totuși nu avem o dată, ceea ce din punctul meu de vedere este greu de explicat, și în orice caz destul de greu de acceptat pentru opinia publică”, a mai spus Antonescu.
„Eu am intrat în această bătălie, eu nu mă tem de astfel de bătălii, eu am dus astfel de bătălii, ştiam că nu e o armată pregătită în spatele meu şi că trebuie să mă duc singur sub focul inamic, niciun fel de problemă, numai că mi se pare inacceptabil ca după, iată, o săptămână, două, să văd oamenii din partidele care şi-au declarat susţinerea pentru candidatura mea să vină în mod public şi să spună că de fapt nu ştim, că o să mai vedem, că noi o să avem nişte şedinţe. Şi atunci mesajul meu, ca să închid această paranteză, este următorul: Dacă vă menţineţi opţiunea pentru candidatura mea, ştiţi unde mă găsiţi”.
„Domnilor, pe unii vă cunosc de 30 de ani, ştiu că sunteţi oameni serioşi, şi pe Bolojan şi pe Kelemen, şi pe Pambuccian, despre domnul Ciolacu am toate motivele să cred că e un om serios, conduce cel mai mare partid din România şi e prim-ministru, cred că trebuie să vă mai gândiţi. Suspendăm acordul. Dacă, cine ştie, vă menţineţi opţiunea pentru candidatura mea, ştiţi unde mă găsiţi, şi atunci o să mă gândesc şi eu mai bine, poate, decât am făcut-o prima dată şi să dau un răspuns”, a declarat fostul lider liberal.
„Eu aştept din partea lor, ca cetăţean, să se comporte responsabil şi să anunţe de îndată data alegerilor prezidenţiale, să dea toate informaţiile și explicațiile în legătură cu ce s-a întâmplat în România cu anularea primului tur de scrutin, să garanteze că în această ţară există democraţie, şi să se hotărască în cât timp doresc care este candidatul lor la prezidentiale. Ştiu de unde să mă ia şi atunci o să le dau si eu un răspuns. Nu sunt un om vanitos, sunt doar orgolios atunci când vorbesc despre lucruri publice. Eu nu dau înapoi, răspunsul urmează să-l dea dânşii. Eu nu sunt forță de muncă disponibilă la candidatură, n-am cerut nimănui candidatura. Sunt amatori destui pe piaţă, slavă Domnului, deci au de unde găsi, nu e cazul meu!”, a conchis Crin Antonescu.
Foto: Digi24
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Orice asociere cu psd pnl usr udmr este o prostie.
Tu latri de asociere care din sluga hAurista ai ajuns si slugoiul lui barbughey? Nu esti prost destul, trebuie sa te ghideze latraul putinist barbughey?
Ce „candidatură” visează nulitatea asta absolută? Alegerile trebuie reluate de unde erau iar vinovații de suspendarea lor, RECTE LOVITURA DE STAT, trebuie să dea socoteală. Mai simplu și logic nu se poate. Unde sunt dovezile pe baza la care s-au… Citeşte mai mult »
Stim unde il gasim pe Cacarau. Pe vidanja la desfundat latrine alaturi de latraul putinist barbughey.
Ba romani prosti si idioti, daca nici acum nu va dati seama ce tradatori, ce oameni de nimic ne conduc de 35 de ani, inseamna ca tara asta nu mai are nicio sansa!
Exact!!!!! Asta urlu și eu pe aici!!!
Latri, poate ai vrut sa zici.
P.S. Ti-a dat voie stapanul tau barbughy putinistul sa ai “reactii”? Sau te-ai trezit latrand singur la Luna de nebun?