Politic

Copiii și părinții, educați prin același proiect

 

„Educație cu responsabilitate și oportunitate de dezvoltare pentru copiii și tinerii romi din Horomod, județul Brașov – EROD” este proiectul lansat zilele trecute și al cărui promotor este Comuna Homorod.

Activitățile proiectului se concentrează pe un grup-țintă de 60 de copii romi, 35 de părinți romi și 13 specialiști din domeniul educației, incluziunii sociale, culturii și/sau dezvoltării comunitare. Proiectul se întinde pe o durată de 18 de luni.

Promotorii își propun facilitarea dezvoltării intelectuale, psiho-morale și fizice pentru 60 de copii romi (cu vârste între 7-15 ani, elevi în clasele I-VIII), din comuna Homorod, prin implicarea lor în activități integrate de educație formală și nonformală, activități precum sprijin suplimentar pentru școală, dezvoltare de competențe complementare (TIC), cunoaștere și dezvoltare personală, formare de peer educators, dezvoltare de cunoștințe etc.; sporirea gradului de informare și conștientizare privind educația pentru 35 de părinți (ai copiilor romi beneficiari ai proiectului) prin implicarea lor într-un cerc al părinților proactivi, cerc în cadrul căruia să aibă loc o serie de  întâlniri și discuți libere cu privire la impactul educației asupra dezvoltării copiilor, facilitarea cooperării în domeniul promovării a artei, culturii și obiceiurilor tradiționale multietnice, prin stabilirea unui parteneriat cu instituții publice și private și specialiști (din aceste instituții) din domeniul educației, incluziunii sociale, culturii și dezvoltării.

La conferința de lansare a proiectului, care a avut loc în 27 februarie, au participat primarul comunei Homorod, profesorii implicați în desfășurarea activităților, reprezentanți a unor instituții de învățământ din comuna Homorod,  ai unor administrații publice locale din județ, dar și persoane cu experiență în dezvoltarea și implementarea de proiecte de dezvoltare a capitalului uman finanțate din fonduri nerambursabile.

Toți vorbitorii – managerul de proiect, Corina Ghenu, primarul comunei, Marcel Pelei, directorul Școlii Gimnaziale Homorod, Vatavu Costel, și expertul în achiziții Roxana Boicu – au prezentat din perspectiva fiecăruia activitățile ce urmează a se derula în cadrul proiectului și cum vor fi abordate acestea, astfel încât să se desfășoare conform graficului de implementare și necesităților grupului-țintă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google