Politic
Control judiciar pe cauţiune de 1,5 milioane de lei pentru deputatul Cristian Rizea
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru 60 de zile, începând de astăzi, faţă de deputatul Cristian Rizea, el fiind acuzat de trafic de influenţă, influenţarea declaraţiilor (două fapte) şi spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale). Măsura a fost luată, în condiţiile în care Camera Deputaţilor a respins cererea de încuviințare a arestării preventive a lui Rizea.
„Inculpatul va depune, în termen de 7 zile de la data emiterii prezentei ordonanțe, o cauțiune în valoare de 1.500.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție”, potrivit unui comunicat remis de DNA.
Potrivit procurorilor, măsura a fost dispusă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, pentru împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală şi pentru prevenirea comiterii altor infracţiuni.
Pe durata controlului judiciar, deputatul Cristian Rizea ar avea de respectat următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.