Politic

Contre dure între primarul Allen Coliban și viceprimarul Sebastian Rusu

  • coliban--rusu-cu-masca-2.jpg
 

Ședinţele de plen ale Consiliul Local Braşov au devenit în ultimul an scenă de gâlceavă continuă, mai ales între primarul Braşovului, Allen Coliban (USR PLUS), şi viceprimarul Sebastian Rusu (PNL). N-a făcut excepție marţi, când aleşii au fost convocaţi într-o şedinţă de îndată, de primarul Braşovului, Allen Coliban, pe ordinea de zi fiind două proiecte de hotărâre privind aprobarea contractării asistenţei juridice în care primarului i se cere să plătească penalităţi pentru întârzierea emiterii unor certificate de urbanism, dar şi un proiect pentru modificarea regulamentului taxi.

* Nu fiți precum un regretat doctor Mengele

După ședință, USR PLUS Brașov a anunțat că va depune plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva viceprimarului Sebastian Rusu (PNL), care îl compară pe primarul Allen Coliban cu „un regretat doctor Mengele”.

Afirmația a fost făcută în timpul dezbaterilor din ședința de îndată a Consiliului Local al Municipiului Brașov  „cu privire la apărarea corectă a municipalității împotriva rechinilor imobiliari”, spun cei de la USR PLUS. Președintele Organizației Municipale PNL Brașov, viceprimarul Sebastian Rusu, face următoarea afirmație cu privire la primarul Allen Coliban:

„Nu încercați să fiți precum un regretat doctor Mengele care fără să studieze nimica s-a apucat să taie și să facă”, afirmație care se găsește înregistrată, ca de altfel întreaga ședință.

„USR PLUS Brașov respectă istoria tragică a poporului evreu și consideră Holocaustul cea mai mare crimă împotriva unui popor. Folosirea Holocaustului, a referințelor la acesta și mai ales a persoanelor vinovate de exterminarea în masă a poporului evreu în luptele politice este inacceptabilă.

În contextul actual, când Vladimir Putin îl acuză pe președintele Ucrainei, om cu origini evreiești, de neonazism, pentru a motiva invazia țării sale, viceprimarul Rusu ar fi trebuit să-și măsoare cu foarte mare grijă cuvintele, înainte să asocieze imaginea primarului Allen Coliban cu cea a unui criminal odios.

Faptul că viceprimarul Rusu s-a referit la doctorul Mengele ca fiind «regretat», ne face să credem că ori nu înțelege istoria, ori nu are proprietatea termenilor”, se arată în comunicatul celor de la USR PLUS, care citează Dexonline.ro:„ «REGRETÁT, -Ă, regretați, -te, adj. (Despre o persoană decedată; și substantivat, art.) De care îți pare rău că nu mai există»”.

Ca urmare, USR PLUS îl somează public pe viceprimarul Sebastian Rusu „să-și ceară scuze față de comunitatea evreiască din România, față de cetățenii pe care ar trebui să îi reprezinte și în ultimul rând față de primarul Brașovului, Allen Coliban.

Organizația USR PLUS Brașov va depune plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu speranța ca decizia acestui organism să descurajeze pe viitor astfel de derapaje, total inacceptabile în spațiul public”.

* Explicațiile viceprimarului

Viceprimarul Sebastian Rusu (PNL) explică, într-o postare pe Facebook, cum a ajuns să facă o comparație care i-ar putea aduce o sancțiune de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Rusu dezvăluie că ar fi exasperat de modul în care primarul Allen Coliban conduce municipiul. Astfel, ar fi vorba de o „greșeală provocată de adversar”:

„Am pus și voi pune întotdeauna binele brașovenilor mai presus de orice. În ultimele luni am asistat la o lipsă aproape totală de interes și de grijă pentru bunăstarea cetățenilor și la instalarea unui mod de conducere autocrat în care primarul Brașovului conduce discreționar, bazat pe impulsuri de moment și influențe, de multe ori, nefaste. Comportamentul lui este unul nociv pentru tot personalul din Primărie și pentru întreg Brașovul.
Asist, împreună cu colegii mei din Consiliul Local, la acest mod de conducere în care frica, minciuna și presiunile de tot felul sunt deja la ordinea zilei”.

Viceprimarul își cere public scuze pentru derapaj:

„Astăzi în ședința Consiliului Local, cu gândul la toate aceste lucruri, m-am lăsat dus de val și am comparat acțiunile regretabile ale primarului Coliban cu cele ale unui personaj odios. A fost greșit din partea mea și îmi cer scuze public pentru acest derapaj. Intenția nu a fost de a-l jigni pe domnul primar, ci de a demonstra printr-o comparație plastică direcția greșită în care se îndreaptă administrația Brașovului.
Îmi cer scuze încă o dată primarului și cetățenilor Brașovului și îi asigur că în spatele cuvintelor nu se ascunde altceva decât grija pentru bunăstarea Brașovului și a tuturor brașovenilor”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare