Politic

Constantin Niță: Legile austerității sunt proaste

  • logomytex.png
 

Reducerea masivă a salariilor în sistemul bugetar cu 25% va afecta în egală măsură „pensiile și toate bugetele sociale, crescând deficitul în aceste sectoare, deoarece persoanele care vor fi date afară vor deveni consumatori din fondul de șomaj, nu contributori la fondurile de asistență socială”, a declarat fostul ministru al IMM-urilor, social-democratul Constantin Niță. „Sunt două legi proaste, care nu au corespondent în UE”, a afirmat Niță, imediat după votul din Parlament de punere în acord cu deciziile Curții Constituționale a legilor privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. „Apreciem verdictul dat de Curtea Constituțională referitor la reducerea pensiilor cu 15%. Era previzibilă decizia Curții, atât pentru că era neconstituțională, cât și pentru faptul că nici o țară europeană nu a adoptat un asemenea proiect de lege”, a subliniat vicepreședintele PSD. Nici reducerea salariilor nu este o măsură corectă, în opinia lui, deoarece nicăieri „nu s-au adoptat reduceri cu 25%, Spania operând o reducere a salariilor, dar numai cu 5%, ceea ce este foarte diferit de nivelul aprobat în România. Reducerea atât de masivă a salariilor va conduce la o scădere dramatică a consumului, la o scădere a nivelului de trai, cu atât mai mult cu cât scăderea salariilor va avea loc concomitent cu creșterea tarifelor și a prețurilor, cauzată de creșterea TVA”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google