Politic

Constantin Niță: „A influențat faptul că domnul Zgonea e prieten cu domnul Dragnea. Nu mă mai interesează politica. Ușor, ușor am să mă retrag”

 

Partidul Social Democrat și-a votat astăzi noua conducere. Un președinte executiv și 14 vicepreședinți vor sta pentru următorii patru ani alături de Liviu Dragnea, în fruntea partidului.

Surse: Valeriu Zgonea ales președinte executiv cu aproximativ 70% din voturi

Confruntarea cea mai așteptată s-a dat pentru locul doi în partid, unde Valeriu Zgonea a obținut funcția de președinte executiv, în detrimentul brașoveanului Constantin Niță .

„Rezultatul votului nu prea mă afectează foarte mult. E un rezultat foarte bun pentru două zile de campanie. Sunt mulți care mă apreciază pentru ceea ce am făcut în economie, în politică și așa mai departe. A influențat faptul că domnul Zgonea e prieten cu domnul Dragnea. Domnul Dragnea a pus mâna pe capul lui Zgonea și a fost cu el prin toată țara, eu nu am fost nicăieri. Eu am stat la Brașov și la București. Exclus să mai candidez pentru alte funcție, nici măcar local. Nu mai am planuri politice, nu mă mai interesează politica. Ușor, ușor am să mă retrag”, a declarat Constantin Niță pentru mytex.ro.

CITIȚI ȘI:

ULTIMA ORĂ. Valeriu Zgonea a obținut funcția de președinte executiv, în detrimentul brașoveanului Constantin Niță

Traian Băsescu: „Ponta, tot un mincinos. Votul de la referendumul din 2012 a fost un vot furat”

Replica PNL în contextul Congresului PSD: „Condamnarea comunismului de PSD, o scenetă jucată în sala plenarelor PCR”

Ponta: „În 2010 eram un partid înfrânt și era un Băsescu atotputernic. Sunt cu toată inima alături de Liviu Dragnea”

Rovana Plumb: „Românii ne-au solicitat să nu îi lăsăm pe mâna celorlalți, să avem grijă de ei și să continuăm guvernarea”

Ion Iliescu: „Ceea ce cer acum tinerii: accesul la educație, locuri de muncă, case, sunt cerințe firești. De ce s-a renunțat la ele, pentru a fi acceptați de dreapta?”

Valeriu Zgonea: „Oamenii își pierd încrederea în noi toți. Politicienii trebuie să facă legi și politici publice pentru dezvoltare României”

Mihai Sturzu: „Am pierdut voturile pentru că tinerii cred că suntem comuniști. Ne cerem scuze pentru mineriadele din ’90 și pentru faptul că regele nu a fost primit în țară”

Dragnea: „Eu nu am cum să uit o seară de februarie 2010 și sper să nu uiți nici tu”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare