Politic

Consilierii locali din Bod reclamă că primarul le-a boicotat ieri ședința de plen

Ei s-au trezit că la ora când era programată reuniunea sediul instituției era închis, personalul primind liber pe motiv că este sărbătoare

  • logomytex.png
 

Consilierii locali din Bod s-au trezit ieri într-o situație mai mult decât inedită. Astfel, convocați la orele 14.00 în ședință de plen, au constatat că sediul Primăriei era închis, personalul primind liber de la primarul Claudiu Liliac de la orele 12.00, pe motiv că este sărbătoare. Aleșii locali au luat la cunoștință, de pe un afiș postat pe ușa de la intrare în instituție, că programul de lucru a fost redus și că ședința Consiliului Local se amână pentru o dată neprecizată. Consilierii ne-au declarat, revoltați, că au senzația că „suntem bătaia de joc a primarului, fiindcă putea să lase sediul Primăriei deschis și să ne susținem ședința și fără domnia sa, deoarece legea nu-i impune imperativ prezența”. Primarul Claudiu Liliac nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri pe telefonul mobil pentru a-și preciza poziția.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google