Conservatorii nu sunt de acord cu unele concesii făcute UDMR

Conservatorii cred că unele dintre funcțiile cedate UDMR aduc direct atingere interesului național, așa cum este cazul Arhivelor Naționale. „Arhivele Naționale și alte asemenea posturi sensibile nu sunt obiect de negociere politică, iar în aceste instituții se află documente de mare importanță pentru istoria României, inclusiv dintr-o perioadă pe care UDMR nu o recunoaște ca atare. De aceea, solicităm autorităților române să pună capăt acestei negocieri a istoriei și să oprească politizarea deconcentratelor”, a precizat liderul PC Brașov, Ion Diniță. El a lansat și săptămâna trecută un semnal de alarmă privind statutul minorităților naționale și a cerut ca Statutul minorităților „să nu se adopte cu ușile închise, ci în urma unei dezbateri publice și doar prin referendum național”. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



