Concernul spaniol Roca vrea să facă investiții de 150 de milioane de euro în Parcul Industrial Prejmer

Reprezentanții companiei au anunțat că vor crea circa 3.000 de noi locuri de muncă
Conducerea companiei spaniole Graells&Llonch Invest SRL, care administrează Parcul Industrial Prejmer, a solicitat recent autorităților brașovene sprijin pentru urgentarea derulării proiectului de investiții privind racordarea platformei la rețeaua de apă și canalizare.
În timpul unei întrevederi cu reprezentanții Prefecturii Brașov, investitorii spanioli au arătat că este necesară o finanțare de guvernamentală de 6 milioane de euro, pentru darea în funcțiune a stației de epurare și montarea rețelelor.
În următoarea perioadă urmează să se deschidă în incinta parcului o unitate de producție a grupului Roca, unul dintre producătorii mondiali de obiecte sanitare, concernul având nevoie de servicii de epurare și canalizare. Grupul Roca a anunțat investiții în valoare de 150 milioane de euro și înființarea a circa 3.000 de noi locuri de muncă. În plus, oamenii de afaceri spanioli au susținut că, dacă afacerea de la Prejmer va fi încununată de succes, au în vedere ca pe viitor să deschidă un nou parc industrial în Zona Metropolitană Brașov.
Prefectul Ion Gonțea a promis că va iniția demersurile necesare la Ministerul Dezvoltării Regionale și la cel al Mediului, apreciind că realizările de la Prejmer sunt benefice economiei județului în actualul context de criză.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



