Politic
Comisia de expertiză medicală, reclamată

Președintele Comisiei de expertiză medicală a capacității de muncă Brașov, dr. Valentin Năstase, a intrat în vizorul democrat-liberalilor brașoveni. Aceștia îl consideră responsabil pentru cele 39 de cazuri de decizii de pensionare pe caz de boală incorecte, care au fost date recent publicității. „Îi cerem public demisia doctorului Valentin Năstase, ca fiind răspunzător pentru această situație. S-au descoperit la Comăna că s-au înregistrat 364 de dosare de ajutor social nelegale, la Ungra un număr de 264, iar la Apața alte 292”, a declarat prim-vicepreședintele PD-L Brașov, Nicolae Vlad Popa. Încercările de a-l contacta pe dr. Valentin Năstase au eșuat în cursul zilei de ieri.
(C.H.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




