COLECTIV. Mesajul Regelui Mihai I, către tinerii protestatari: „Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna“
Regele Mihai I le transmite protestatarilor care au ieşit în stradă în ultimele zile un mesaj de încurajare.
„Români, Când am întors ţara de partea Aliaţilor, pentru salvarea existenţei Statului român, aveam 22 de ani. Aceeaşi vârstă o aveau şi cei care se adunau, exact acum 70 de ani, la 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului Regal, pentru a-şi apăra libertatea. Aceeaşi vârstă o au şi cei ce au ieşit în stradă, în aceste zile. Un lucru pe care l-am învăţat în tinereţe a fost că prietenii te pot dezamăgi mai mult decât duşmanii. Alt lucru învăţat atunci a fost că în momentele cruciale rămâi singur. Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă. Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un mâine. Ţara îşi redobândeşte, cu fiecare generaţie, privilegiul de a continua să existe”, spune Regele Mihai I, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Sfinţilor Mihail şi Gavriil.
„Sunt sigur că tânăra generaţie va şti să găsească, în România ei, justa măsură între atitudinea civică şi instituţiile Statului“, mai spune Regele Mihai I în mesajul său.
Regele Mihai I le transmite protestatarilor care au ieşit în stradă în ultimele zile um mesaj de încurajare.
„Români, Când am întors ţara de partea Aliaţilor, pentru salvarea existenţei Statului român, aveam 22 de ani. Aceeaşi vârstă o aveau şi cei care se adunau, exact acum 70 de ani, la 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului Regal, pentru a-şi apăra libertatea. Aceeaşi vârstă o au şi cei ce au ieşit în stradă, în aceste zile. Un lucru pe care l-am învăţat în tinereţe a fost că prietenii te pot dezamăgi mai mult decât duşmanii. Alt lucru învăţat atunci a fost că în momentele cruciale rămâi singur. Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă. Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un mâine. Ţara îşi redobândeşte, cu fiecare generaţie, privilegiul de a continua să existe”, spune Regele Mihai I, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Sfinţilor Mihail şi Gavriil.
„Sunt sigur că tânăra generaţie va şti să găsească, în România ei, justa măsură între atitudinea civică şi instituţiile Statului“, mai spune Regele Mihai I în mesajul său.
„Coroana Română împlineşte peste câteva luni 150 de ani. Ea a continuat să existe, timp de un secol şi jumătate, în ciuda unor nelegiuiri şi greutăţi de neimaginat. Din cei 150 de ani ai Coroanei, aproape 100 i-am trăit personal. Toate acestea mă îndreptăţesc să spun tinerilor noştri: Timpul României voastre a început“, se mai arată în mesajul Regelui Mihai I.
sursa foto: familiaregala.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.