Colectarea deșeurilor reciclabile dă de lucru la 38 de firme din Brașov

Prefectura Brașov a prezentat recent situația gestionării, la nivel de județ, a deșeurilor industriale reciclabile, din perspectuva atribuțiilor care îi revin în privința eliberării și a prelungirii autorizațiilor de colectare. Astfel, la data de 31 decembrie 2009, la nivelul județului erau înregistrate un număr de 38 de societăți care derulează activități de colectare a deșeurilor industriale reciclabile de la persoane fizice, dintre care 35 cu sediul social în județul Brașov, două în București și una în Iași. Aceste firme au un număr total de 79 puncte de lucru, dintre care 29 în municipiul Brașov. Anul trecut au fost eliberate 109 de noi autorizații și a fost prelungit termenul de valabilitate pentru alte 184. În prezent la nivelul județului Brașov sunt în termenul de valabilitate un număr de 293 de autorizații. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



