Politic

Cod galben de ninsori! Brașovul este inclus

  • article_245257_1.jpg
 

Meteorologii au emis un cod galben de ninsori pentru sud-estul țării. Codul intră în vigoare astăzi la ora 22.00 și va dura până miercuri la ora 6.00. În jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea va ninge, iar temporar vântul va prezenta intensificări, viscolind ninsoarea. În estul Bărăganului și în Dobrogea, trecător precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță. Reamintim că ninsorile au provocat deja probleme pe mai multe șosele din țară. Carosabilul este acoperit de zăpadă și alunecos pe mai multe drumuri din România. Este vorba despre DN 10 (Nehoiu – Gura Siriului), DN 66(Lainici-Petroșani), DN 67D (Tg. Jiu – Băile Herculane), dar și DN CB (București). Polițiștii avertizează șoferii să circule cu viteză redusă și pe drumurile din Giurgiu, Prahova, Teleorman, Constanța, Dolj, Mehedinți, Buzău, Brăila și Dâmbovița. Cerul va fi înnorat și astăzi. Se așteaptă ninsori slabe în afara arcului carpatic, dar în regiunile intracarpatice sunt și ceva șanse de soare. Maximele pornesc de la minus 6, minus 5 grade în nordul Moldovei și în depresiuni, și ating până spre 3-4 grade cu plus în vest, la Timișoara, Oradea sau Baia Mare. Ziua de mâine aduce în continuare ninsori în regiunile extracarpatice și ceață în cele intracarpatice, în zonele joase. Maximele însă nu se modifică semnificativ, încadrânu-se între minus 7 grade la Miercurea Ciuc și nordul Moldovei și 4 grade la Timișoara și Oradea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google