CJ Brașov va avea „un buget de sărăcie”

Spune președintele instituției Aristotel Căncescu
Președintele Consiliului Județean Brașov, liberalul Aristotel Căncescu, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, faptul că a fost finalizat proiectul bugetar privind repartizarea sumelor de la bugetul de stat pe localități, precum și cel privind bugetul de venituri și cheltuieli al aparatului propriu al administrației județene. Repartiția fondurilor în județ va face obiectul unor dezbateri care vor avea loc pe 22 februarie.
Președintele CJ a ținut să reclame faptul că fondurile alocate județului nostru de la bugetul de stat sunt insuficiente și că toate amendamentele formulate de parlamentarii de Brașov ai PNL și ai PSD privind suplimentarea sumelor pentru investiții au fost respinse: „Ne-a fost refuzată până și alocarea a 5 milioane de euro pentru începerea reparațiilor la controversatul drum Șercaia-Hoghiz. Deși democrat-liberalii speculează mereu starea jalnică a acestui traseu, au respins orice fel de finanțare! Pentru reabilitarea tuturor drumurilor din județ avem… 92 de miliarde de lei vechi, respectiv puțin peste 2 milioane de euro, bani cu care nu putem decât să facem mici cârpeli!”, a spus Căncescu.
El a precizat că repartizarea banilor pe localități s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare și că nu poate fi imputată conducerii CJ nici un fel de discriminare: „Doar anul trecut am fost nevoiți să facem alocări așa cum s-a dorit de la Guvern, în beneficiul unor edili democrat-liberali. Acum am respectat legea și principiile solidarității și echității. Dacă prefectul va ataca acest proiect bugetar, va fi un demers nejustificat! Oricum, este un buget de sărăcie! Doar la capitolul protecției sociale avem un deficit de 100 de miliarde de lei vechi”.
Legat de bugetul propriu al Consiliului Județean, Căncescu a spus că acesta va fi dezbătut, cel mai probabil, la începutul lunii martie, „deoarece nu avem baza de salarizare a funcționarilor publici în condițiile în care nu au apărut normele metodologice de aplicare a Legii unice de salarizare. Apoi, sunt unele drepturi câștigate în instanță de angajații noștri și trebuie să avem un punct de vedere clar al Guvernului”.
Reduceri de personal
Președintele CJ a afirmat că se va proceda la o reducere cu 20% a personalului administrației județene, fiind vizate toate direcțiile și compartimentele. „Din 250 de funcționari din aparatul propriu trebuie să rămânem cu 150. Din fericire, avem libere 49 de posturi, astfel că va trebui să operăm disponibilizarea a doar 100 de persoane, ceea cea ce reprezintă cam 20%”, a mai spus Căncescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



